Viitura de pe Prut a ajuns în România

Joi, 25 Iunie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Viitura de pe Prut a ajuns joi în România, apa depăşind cu aproape 2 metri cota de pericol. Locuinţele din lunca inundabilă a râului sunt protejate cu saci şi cu panouri mobile. De asemenea, au fost emise avertizări hidrologice Cod roşu pentru mai multe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi, iar cel pentru râul Prut a fost prelungit. "Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României. Vârful maxim al viiturii se află în ...

Rupt de viitură, podul de la Valea Mărului a fost refăcut

Luni, 21 Octombrie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Lucrările de refacere a podului de pe DJ 251G, care face legătura între Valea Mărului şi Corni, au fost finalizate, investiţia, în valoare de aproape 1,27 milioane de lei, inclusiv TVA, fiind asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi. Lucrările de refacere a podului de la Valea Mărului, peste valea pârului Găunoasa, s-au impus după ce, după viiturile din 2016, o alunecare de teren a dat lovitura de graţie structurii de rezistenţă a podului, şi aşa ...
Ploaia scurtă, de circa jumătate de oră care s-a abătut marţi după-amiaza asupra judeţului Galaţi a fost de natură să umple de apă drumurile şi gospodăriile din majoritatea comunelor. Deşi, oficial, nicăieri nu a fost necesară intervenţia echipajelor de urgenţă pentru degajarea drumurilor sau golirea gospodăriilor ori locuinţelor, au fost localităţi în care apele venite şuvoi le-au dat mari emoţii oamenilor şi autorităţilor. Bunăoară, la Schela, ruperea de nori s- ...

Viitura de pe Siret a scufundat mai multe bărci (VIDEO)

Marți, 03 Iulie 2018 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Hidrologii au emis în ultima perioadă mai multe coduri de inundaţii. Una dintre aceste avertizări, de Cod portocaliu, vizează şi râul Siret - sector aval. Cum mai mulţi afluenţi ai Siretului sunt şi ei sub incidenţa avertizărilor de Cod portocaliu, autorităţile gălăţene au decis să ia măsuri pentru a preîntâmpina eventualele probleme. Vizate au fost cele mai vulnerabile puncte, cum ar fi podul de pe Siret spre Mălina, aici existând riscul ca apa, în eventualitatea în ca ...
În septembrie 2013, mai multe locuinţe din Valea Mărului au avut de suferit din cauza inundaţiilor. Primarul nu a vrut să stea cu mâna în sân şi a căutat soluţii pentru ca cele întâmplate în 2013 să nu se mai repete. Deşi a fost greu să îi convingă pe oameni că trebuie să se implice şi ei în acest proiect, edilul a reuşit să îşi pună ideea în practică. „Am reuşit să decolmatăm şi să mărim albia pârâului Geru, cel care ne-a făcut probleme în 2013. Oameni ...

Dunărea se îneacă în GUNOAIE (GALERIE FOTO)

Miercuri, 08 Iunie 2016 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Imediat ce cobori pe Faleza inferioară a Dunării, pe la Elice, eşti întâmpinat de un panou de tablă pe care este inscripţionat următorul text. „Manifest pentru un oraş curat”. Este de ajuns însă să faci doar câţiva paşi, pentru a constata nepotrivirea flagrantă dintre peisajul din jur şi mesajul de pe panou. La doar câţiva metri de aparenta curăţenie de pe faleză, chiar la malul apei, s-au format adevărate insule alcătuite din crengi, trunchiuri de copac, PET-uri şi ...
Cotele apelor Dunării au depăşit, ieri, cota de atenţie, ajungând la 561 cm, cu 10 centimetri mai mult faţă de ziua precedentă. Hidrologii apreciază, totuşi, că în prezent nu există riscul apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar asta nu exclude necesitatea unei monitorizări atente a evoluţiei situaţiei hidroleteorologice, precum şi a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţii ...
Un bărbat care a fost luat luni seara de o viitură pe râul Cerna a fost găsit abia joi de echipele de căutare ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit IPJ Vâlcea, citat de Agerpres, bărbatul, din comuna Stroeşti, a fost găsit decedat la şapte kilometri în aval pe raza comunei vecine Copăceni.Luni seara, în urma unor ploi torenţiale, râul Cerna a produs o viitură pe raza comunei Stroeşti, împăr ...
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat miercuri că, în urma inundaţiilor din sudul ţării au fost afectate 63 de localităţi din zece judeţe, o persoană din Argeş a decedat, iar alte patru din Vâlcea, Argeş şi Teleorman sunt date dispărute, iar patru sute de oameni rămaşi izolaţi au fost salvaţi, din care 210 în Vaideeni, potrivit stirileprotv.ro.   stirileprotv.ro Oficialul a precizat că marţi s-a intervenit în 63 de localităţi din judeţele Alba, Argeş, Dâmboviţa ...

INUNDAŢIILE fac PRĂPĂD în nouă judeţe din ţară

Marți, 29 Iulie 2014 15:12 | Publicat în EVENIMENT
Hidrologii au emis o avertizare de COD ROŞU de inundaţii pe râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea, valabilă marţi de la 14.15 până la 23.00, în timp ce codul portocaliu de inundaţii pe râuri din nouă judeţe a fost prelungit până miercuri după-amiază. În Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova zeci de localităţi au fost afectate, drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate. Trei elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne ( ...
Pagina 1 din 5