Județul Galați, sub cod galben de ploi torențiale și vijelii

Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 12:35 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii pentru sudul și sud-estul țării, inclusiv pentru Galați și zona litoralului, unde vântul va sufla cu putere. Avertizarea cod galben este în vigoare sâmbătă, între orele 10.00 - 18.00, în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei, ce include și județul Galați. În acest interval, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi ...
Întreaga țară este vizată de avertizări de ploi însemnate cantitativ, au anunțat meteorologii, atenţionarea fiind valabilă de astăzi, de la ora 12.00, până mâine, la ora 10.00. Pentru judeţul Galaţi a fost emisă o avertizare Cod galben, fiind preconizate averse ce pot avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25-40 l/mp. Local, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. În ...
Meteorologii au emis două avertizări cod galben de ploi torențiale și vijelii care vor afecta miercuri jumătate de țară și, respectiv, de caniculă până vineri. Meteorologii au emis o atenționare meteo cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în vigoare miercuri până la ora 22.00. Astfel, în Moldova – inclusiv județul Galați, local la munte, în Maramureș, Transilvania și nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ac ...
UPDATE. Avertizarea este valabilă pentru intervalul cuprins între ora 17:45 si ora 19:00 și vizează zona localităților Pechea, Tulucești, Măstăcani, Fârțănești, Frumușița, Foltești, Scânteiești, Cuca, Rediu, Vlădești. Se vor semnala : averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, intensificări ale vântului, vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină. Cod roșu de vijelii. Se anunță ploi puternice în apropiere de Galați * Avertizarea emisă de ANM ...

Cod Portocaliu de ploi și vijelii în Galați

Miercuri, 27 Iulie 2022 12:06 | Publicat în EVENIMENT
O avertizare cu cod portocaliu de ploi torențiale și instabilitate atmosferică accentuată, astăzi, valabilă și în județul Galați valabilă în intervalul 27 iulie, ora 14,00 – 27 iulie, ora 22,00, a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie. "Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 8 ...
Judeţul Galaţi se va afla sub avertizare meteorologică de Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi vijelii puternice, în cursul zilei de duminică, 24 iulie, în intervalul orar 14.00 - 23.00. Conform meteorologilor, mai ales spre seară și la începutul nopții, vor fi perioade cu intensificări ale vântului şi, local, vijelii puternice (cu rafale de peste 90 km/h), descărcări electrice și grindină. Pe alocuri, aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de ap ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben prin care avertizează că sâmbătă și duminică se va consemna un val de căldură în 25 de județe și în București. Valul de căldură se va menține în zonele joase din vestul, sudul și local în estul țării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cel ...

Cod galben de vijelii și ploi, până sâmbătă dimineață

Vineri, 17 Iunie 2022 10:51 | Publicat în Actual
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în toată ţara, pentru intervalul 17 iunie, ora 11,00 – 18 iunie, ora 06,00. Potrivit meteorologilor, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a ţării şi se vor intensifica în special după-amiaza şi seara. „În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia ...

Cod galben! Ploi și vijelii de miercuri până joi seara!

Miercuri, 27 Aprilie 2022 10:25 | Publicat în EVENIMENT
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteo Cod galben de ploi și vijelii, care vizează aproape toată țara, inclusiv județul Galați. Atenționarea meteo Cod galben de ploi și vijelii este valabilă în intervalul 27 aprilie, ora 12:00, 28 aprilie, ora 23:00. Fenomenele vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare ...

Cod galben de averse și vijelii

Luni, 25 Aprilie 2022 11:55 | Publicat în EVENIMENT
ANM a emis luni o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică - ploi torențiale și vijelii - pentru 29 de judeţe. Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi în vigoare luni, în intervalul 12,00 – 21,00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania şi în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frec ...
Pagina 1 din 4