EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Un Socrate al medicinei - academician prof. dr. Leon Dănăilă

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Întâlnirile cu oameni-reper reprezintă deopotrivă un dar și o șansă pentru fiecare dintre cei care dorim să cunoaștem îndeaproape și să ne împărtășim din viața trăită sub semnul credinței, jertfelniciei și al iubirii față de semeni. Un asemenea om este şi domnul academician prof. dr. Leon Dănăilă, prezent la Galaţi…

Noi întreruperi de curent în cartierul Aviației

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Noi întreruperi de curent, cu durate de până la patru ore, se vor produce marți, 28 mai, ca urmare a lucrărilor programate și efectuate de Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Galați. Întreruperile vor avea loc în partea de nord a municipiului, de la orele 8.00 sau 11.00, în…

Dezinsecția, reprogramată din cauza vremii

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Acțiunile de dezinsecție se reprogramează având în vedere că prognoza meteorologică nu permite desfășurarea în bune condiții a intervențiilor, anunță Primăria Galați. Astfel, în perioada 31 mai - 4 iunie, în intervalul orar 5.00 - 9.00, cu ajutorul unui elicopter, se va interveni aerian pe întreaga suprafață a municipiului Galați…

Un șofer de tir a pierdut direcția și a căzut de pe șosea

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Încă un accident rutier care a avut în prim-plan un vehicul de mare tonaj s-a petrecut luni, 27 mai, în nordul județului, pe raza localității Berheci, comuna Gohor Un TIR a ieșit de pe șosea în apropierea unei intersecții, după ce șoferul ar fi pierdut controlul direcției. Autotrenul a derapat…

A încetat din viață unul dintre cei mai valoroși handbaliști ai României

Scris de Luni, 27 Mai 2024
Printr-un anunț postat pe pagina de Facebook, clubul sportiv Steaua București anunță decesul lui Ștefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial și cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977. Vicecampionul olimpic de la Montreal, din 1976, era internat la Spitalul Fundeni de câtva timp. „Unul…

Programul curselor pe Dunăre cu vaporașul ”Camelia”

Scris de Duminică, 26 Mai 2024
Consiliul Județean (CJ) Galați va desfășura curse de agrement pe fluviul Dunărea cu nava de pasageri „Camelia” și în săptămâna 27 mai – 2 iunie, informează instituția. Luni, 27 mai 2024, şi marţi, 28 mai 2024, nu se efectuează curse, iar pentru restul săptămânii programul va fi următorul:Miercuri – 29…

Restricții de trafic și modificări în transport

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2024
Restricții importante de trafic și modificări în transportul public local sunt necesare pentru desfășurarea Semimaraton Galați – 2024. Potrivit Primăriei Galați, evenimentul are loc duminică, 26 mai 2024, în intervalul orar 7,00 – 13,30, pe traseul: strada Domnească (punct de start zona „Fata pe valuri"), strada Navelor, bulevardul Marea Unire,…

Din 27 mai, o nouă etapă de dezinsecție în Galați

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2024
Potrivit Primăriei Galați, în perioada 27 mai – 7 iunie 2024 se va derula o nouă etapă de dezinsecție, prin Serviciul Public Ecosal. Concret, în perioada 27 – 29 mai, în intervalul orar 5,00 – 9,00, cu ajutorul unui elicopter, se va interveni aerian pe întreaga suprafață a municipiului Galați…

Exercițiu militar internațional în Poligonul Smârdan

Scris de Vineri, 24 Mai 2024
Aproximativ 500 de militari români și aliați participă, în perioada 24-28 mai, la exercițiul multinațional „Dacian Strike 24" (DAST24), care se desfășoară în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, a anunțat Birou de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cursul dimineții de vineri, 24 mai. Conform informațiilor oficiale, DAST24-2…

Un TIR a intrat într-o curte din Galați după ce șoferul a pierdut direcția

Scris de Joi, 23 Mai 2024
Teribilul eveniment rutier, care ar fi putut avea urmări dramatice, a avut loc joi, 23 mai, în Bariera Traian. Un TIR a fost scăpat de sub control după ce bărbatul aflat la volan a pierdit controlul direcției deoarece, a susținut el, i s-ar fi făcut rău. Vehiculul de mare tonaj…

Brand-ul de bijuterii Teratai a deschis cu fast și bucurie primul său magazin în Galați!

Scris de Joi, 23 Mai 2024
Universul inedit al bijuteriilor Teratai a fost sărbătorit cu mare entuziasm pe 16 mai, când brandul și-a deschis primul magazin fizic în parcul ”Spicu” din Galați. Evenimentul de deschidere a adunat iubitoare de bijuterii din întreaga comunitate gălățeană, oferindu-le ocazia de a descoperi cele mai noi și exclusiviste colecții ale…

Șofer de 19 ani, ”zburat” în intersecție de un sexagenar

Scris de Miercuri, 22 Mai 2024
Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui șofer de 19 ani a avut loc la primele ore ale dimineții de miercuri, 22 mai, la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Siderurgiștilor Un șofer de 67 de ani, aflat la volanul unei mașini care se deplasa pe prima arteră, ar fi pătruns…

A lovit o femeie pe contrasens și a fugit

Scris de Miercuri, 22 Mai 2024
Un șofer din Tecuci este cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a fost rănită o femeie Mașina condusă de acesta ar fi pătruns pe contrasensul unei străzi din municipiu și ar fi intrat în impact cu femeia de 48 de ani, care se…

UPDATE. Galaţiului i se pregăteşte cel mai mare festival de artă stradală (PROGRAM)

Scris de Miercuri, 22 Mai 2024
Un show aviatic oferit de Aeroclubul României și o spectaculoasă paradă vor deschide, în după-amiaza de vineri, 31 mai 2024, un eveniment de excepție pentru orașul nostru - „Galați Street Fest”. Așa cum v-am anunțat, Galaţiului i se pregăteşte cel mai mare festival de artă stradală! Timp de trei zile,…

Boscheții de pe Faleză au luat foc de la o țigară

Scris de Marți, 21 Mai 2024
Este din nou incendiu pe Faleza Dunării, cel mai probabil din cauza unui trecător care a aruncat o țigară aprinsă în vegetația uscată și netăiată care acoperă versantul falezei. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și acționează pentru stingerea focului și limitarea extinderii lui. În ultimii ani, incendiile pe Faleză…

Explozie de culoare şi parfum. Trandafirii fac spectacol la „Viaţa liberă” (FOTO)

Scris de Marți, 21 Mai 2024
Pentru cei care nu au vreme să ajungă la rozariul de la Grădina Botanică, dar au drum pe la Parfumul Teilor, un scurt popas să admire trandafirii din curtea cotidianului "Viața liberă" ar putea fi exact ce a prescris doctorul pentru a vă umple sufletele de lumină şi culoare. De…

Prins de mai multe ori la volan, sub influența drogurilor

Scris de Marți, 21 Mai 2024
Dependența de droguri este greu de învins și îi transformă în bombe cu ceas pe șoferii care nu pot renunța fie la consum, fie la condus. Un gălățean de 33 de ani a fost prins, oficial, de două ori în mai puțin de doi ani, conducând după ce consumase substanțe…

Recital de clasă, la „Viața liberă”. Mari artişti îi susţin pe cei în devenire (FOTO)

Scris de Luni, 20 Mai 2024
Talent, pasiune, voci de aur și o atmosferă similară cu cea din marile săli de spectacole, doar că mai intimă şi mai caldă. Aşa a fost, duminică seară, în redacția „Vieții libere”, la un recital de suflet. Efortul colegilor care au pregătit ediţia de luni a ziarului, precum şi disponibilitatea…

Marți, până la patru ceasuri rele pentru numeroși gălățeni

Scris de Luni, 20 Mai 2024
Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) continuă seria lucrărilor programate la rețelele din municipiu și județ. Ca urmare, consumatori din mai multe zone vor rămâne fără curent electric, marți, 21 mai, timp de până la patru ore. Lucrările încep la orele 8.00 sau 11.00, în funcție de…

Și-a găsit sfârșitul pe o insuliță formată pe Siret

Scris de Duminică, 19 Mai 2024
De o descoperire macabră au avut parte doi pescari din județul Vrancea, în timp ce pescuiau pe Siret, în dreptul comunei gălățene Nicorești. Oamenii au văzut atârnând trupul unui bărbat care se spânzurase pe o insuliță a Siretului. Aceștia au sunat imediat la poliție și au solicitat intervenția oamenilor legii. Pentru…

Curse pe Dunăre cu nava CJ, de joi până duminică

Scris de Duminică, 19 Mai 2024
Consiliul Județean Galați a anunţat programul curselor de agrement pe fluviul Dunărea, cu nava de pasageri „CAMELIA”, pentru perioada 20-26 mai 2024. Astfel, cei doritori de plimbări pe fluviu trebuie să ştie că luni, 20 mai, marţi, 21 mai şi miercuri, 22 mai, nu se efectuează curse, acestea fiind programate…

Incendii la Băleni şi Barcea, cu intervenţii ale echipelor ISU din judeţ (VIDEO)

Scris de Duminică, 19 Mai 2024
Specialiştii gălăţeni în intervenţii în situaţii de urgenţă din judeţul Galaţi au avut de lucru în acest weekend, intervenind în două situaţii periculoase. Astfel, în comuna Băleni, a izbucnit un incendiu la o autoutilitară, în urma apelului la 112 deplasându-se la faţa locului o autospecială de la Punctul de Lucru…

Simfonii muzicale la „Viața liberă”

Scris de Duminică, 19 Mai 2024
„Viața liberă” îi invită pe gălățenii iubitori ai muzicii ușoare și instrumentale la un eveniment cultural deosebit, ce va avea loc duminică, 19 mai, la sediul redacției, din strada Domnească nr. 68. Pentru că susținem performanța și suntem prezenți la fiecare eveniment cultural, duminică, tenorul Valentin Vasopol de la Teatrul Național…

Cercetător al Agenţiei Spaţiale Române, veşnic ataşat de CNVA

Scris de Duminică, 19 Mai 2024
O vizită impresionantă a făcut ca sala amfiteatrului Colegiului Național „V. Alecsandri” să devină neîncăpătoare pentru numărul mare de invitați, care au participat la întâlnirea cu Florin Mingireanu, savant gălățean, fost elev al CNVA Galați. Evenimentul, intitulat „Interferențe culturale, întâlniri alecsandrine” a avut loc vineri, 17 mai, și a strâns…
Pagina 50 din 817