Vremea se va menține rece în următoarea perioadă, cu temperaturi normale pentru această perioadă a anului, care nu vor depăși 6 grade Celsius în timpul zilei.
În același timp, sunt așteptate precipitații, mai ales în prima jumătate a lunii, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie, în prognoza pentru intervalul 3-16 februarie.
În zona Moldovei, până în jurul datei de 13 februarie, valorile termice diurne vor avea variații ușoare, iar mediile acestora vor fi de 0-2 grade. Spre finalul intervalului, maximele termice vor avea tendința de creștere până la medii de 3-4 grade.
Valorile nocturne vor avea ușoare variații în prima săptămână, iar media acestora se va situa în jurul a -4 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, minimele vor oscila între medii de -8 și -5 grade, cu valori mai scăzute în jurul datei de 12 februarie.
Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în primele zile ale intervalului și după data de 13 februarie.