Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, l-a îndemnat miercuri pe regele Charles al III-lea să „restituie” diamantul Koh-i-Noor, bijuteria coroanei obținută din India de Imperiul Britanic în secolul al XIX-lea, transmite AFP. Înainte de a se întâlni cu cuplul regal în cadrul unei vizite la memorialul atacului de la 11 septembrie, Mamdani a declarat: „Dacă ar fi să vorbesc cu regele despre altceva decât despre acest subiect, probabil l-aș încuraja să returneze diamantul Koh-i ...

Bărbat arestat pentru că a violat o adolescentă

Joi, 30 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr în vârstă de 25 de ani din nordul județului Galați este ținta unor acuzații extrem de grave venite din partea unei minore în vârstă de 13 ani, pe care ar fi abuzat-o sexual. Cel puțin asta susțin procurorii, care au cerut arestarea bărbatului ca urmare a dosarului penal deschis pe numele tânărului, sub acuzația de viol. Individul a fost inițial reținut de polițiștii de la Secția 5 Rurală Rădești și prezentat Judecătoriei Tg. Bujor cu propunere de arestare p ...
Sâmbătă, 25 aprilie, Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Departamentul de Limbi și Literaturi Străine - Colectivul de germanistică, a organizat a doua ediţie a concursului şcolar naţional „Literatur (umge)bildet - LitBild”, dedicat reinterpretării literaturii de limbă germană, adresat elevilor de liceu cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani care studiază limba germană. Conceput ca o activitate extraşcolară, concursul u ...
Marea Britanie a fost de acord să creeze o forță navală unificată alături de nouă țări europene, pentru a descuraja viitoarele amenințări rusești de la „granița maritimă deschisă” din nord, a anunțat șeful Marinei Regale Britanice. Generalul Gwyn Jenkins a declarat că „Rusia rămâne cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre”. Cei zece membri ai Forței Expediționare Comune (JEF) semnatari ai declarației de intenție sunt Olanda, toate cele cinci sta ...

Juniorii, în luptă pentru medalii. Din sportul gălățean

Vineri, 01 Mai 2026 09:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. Șase echipe de juniori Under 19 - cele mai bune din actualul campionat - se află într-o dispută aprigă pentru medalii în turneul final ce are loc la Suceava. Meciurile au debutat miercuri și vor continua până duminică (29 aprilie - 3 mai). Combatantele sunt: CSM CSS Arcada, CN ”Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea, CSS 2 Baia Mare, CSM și CTF ”Mihai I” București și gazdele de la LPS CSS Suceava. HANDBAL. Două echipe de junioare din Galați participă în acest weekend l ...
Formația gălățeană Oţelul se poate gândi în acest final de sezon să tragă tare pentru a prinde un loc cât mai bun în clasament, ce va fi recompensat cu o sumă mai mare din drepturile tv. Ca și salvată de la retrogradare, echipa Oțelului are de tras pentru a ajunge pe locul 8, încă accesibil cu o serie favorabilă de rezultate în ultimele trei etape. Locul 8 a fost clasarea gălățenilor şi în precedentele două ediții de campionat, astfel că e necesară o asemenea poziţ ...

Weekend plin pentru echipele gălățene de fotbal

Vineri, 01 Mai 2026 11:00 | Publicat în SPORT
În faza de play-out, echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal dispută în acest weekend meciurile etapei ai cincea. Prima va juca Unirea Braniștea, vineri, la Ploiești, cu Petrolul II (de la ora 18:00). În sezonul regulat, cele două formații şi-au împărțit victoriile, însă, de această dată, cei de la Unirea - aflați pe primul loc în play-out - vor juca numai la victorie. Brăniştenii se deplasează cu lotul complet de jucători. Arbitrează Sebastian Mihalache (Iași). ...

Poza zilei. Demolări în Complexul Francezi

Joi, 30 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
„Poza zilei” vine și astăzi de la un cititor al ziarului „Viața liberă”, care ne-a transmis imaginea pe care o vedeți, cu următorul mesaj: „V-am citit articolul legat de noul ansamblu rezidențial; am crezut că este vorba despre Complexul Francezi. S-au apucat de demolarea lui”. Îi mulțumim cititorului nostru pentru vigilență și imagine. Potrivit datelor pe care am reușit să le obținem, există o autorizație de demolare a unor construcții din zona Complexului France ...
Casa de Cultură din Tecuci a organizat sâmbătă, 25 aprilie, cea de-a 32-a ediție a Festivalului Național „Floare de April”, concurs adresat copiilor și tinerilor soliști vocali din case de cultură, școli populare de artă, cămine culturale, licee de artă şi cluburi ale copiilor. Anul acesta, în competiţie s-au aflat 109 participanți, din Galați, Focșani, Iași, Vaslui, Pașcani, Brăila, Onești, Constanța, Rm. Sărat, Roman, Vaslui și Tecuci, la cinci categorii de vârs ...
Paul Zarifopol, eseist și critic literar, s-a născut pe 30 noiembrie 1874, la Iași. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din Iași, apoi a plecat în Germania, pentru studii de filologie și filosofie, luându-și doctoratul, în 1904, la Halle. S-a stabilit apoi la Leipzig, unde l-a cunoscut pe I.L. Caragiale. În 1915, s-a întors în țară, iar în 1928 s-a stabilit la București. În 1933, a fost numit redactor-șef la "Revista Fundațiilor Regale". A debutat î ...
Pagina 4 din 3824