Petrecere ca-n familie, la 30 de ani. Dar din dar, la concertul ”Prietenii Vieţii libere” (FOTO)
Foto: Bogdan Codrescu

Petrecere ca-n familie, la 30 de ani. Dar din dar, la concertul ”Prietenii Vieţii libere” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În seara de 11 decembrie, Sala Sporturilor i-a primit pe cititorii şi prietenii „Vieţii libere“ la concertul prin care am aniversat cei 30 de ani de la prima apariţie editorială care se împlinesc luna aceasta. Astăzi, aflaţi şi ce numere ale biletelor de la concert au fost declarate câştigătoare prin tragere la sorţi.

Oamenii şi-au lăsat acasă grijile şi au venit să ne susţină şi acum, aşa cum fac zilnic, citindu-ne, atmosfera fiind una de familie. Marea familie a gălăţenilor. Au cântat pasionaţii de muzică de la "Among the Filters", trupă care a surprins în mod plăcut publicul cu muzică rock proaspătă şi versuri inspirate, dar şi cu faptul că la tobe au avut o fată subţirică, dar care a dovedit că ştie "meserie". "Mad Grooves" au adus muzica lor aleasă pe sprânceană, terminând recitalul cu o minunată interpretare a melodiei "Purple Rain", care l-ar fi umplut de ciudă chiar şi pe Prince. Antrenanţi, exuberanţi, trăindu-şi viaţa în paşi de dans, au impresionat tinerii de la cele două trupe de dans "Anntitude" şi "Unity Squad". Maria Magdalena Dănăilă a fost magică. A reuşit să aducă printre spectatori spiritul de la cenaclul Flacăra. Să vezi peste o mie de oameni cântând la unison refrenul de la "Gutuia" printre licăririle lanternelor de la telefoanele mobile pare astăzi, în lumea noastră veşnic pe fugă, ceva desprins din basm. Până şi sunetistul de la Proconsul şi-a lăsat de izbelişte mixerele şi a filmat momentul, deşi ar fi trebuit să fie obişnuit cu aşa ceva pe la câte concerte a umblat. N-am stat melancolici prea mult, au urcat pe scenă băieţii de la Freestay şi Florin Ristei. Chiar dacă la coverurile în engleză nu s-a prea cântat, toată lumea a ţinut să arate că ştie măcar frânturi din "Dana", melodie cu care s-a lansat gălăţeanul în showbiz.

Bodo de la Proconsul ne-a făcut praf cu inima sa mare, dar şi cu vocea pe măsură. Şi-a adus aminte că trupa Proconsul s-a lansat în urmă cu 20 de ani tot la Galaţi. Deşi era noaptea târziu şi oamenii mergeau a doua zi la muncă, s-a dansat în draci printre scaune, când de la balade rock s-a ajuns la muzică populară reinterpretată.

Trebuie să le mulţumim însă şi celor care ne-au ajutat să oferim gălăţenilor daruri câştigate la tombolă: Romero, Saltempo, UNIDENT, EliteGym, Clinica InterBeauty, Cofetăria Vera, Art Therapy. Evenimentul realizat de Asociaţia "Danube Media Center" nu ar fi fost posibil fără sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, precum şi  al prietenilor-sponsori: Criomec, Citadina, Staer, Galtour-Dunărea, Grande Gloria, Arabesque, Lemacons, Centrul de Consultanţă şi Studii Europene, Romero, SF Tex și Invictus. Mulțumim UVSAR și ALFARO Security pentru asistență medicală și servicii de securitate.

Numerele norocoase la tombola "Vieţii libere"

La tombola „Prietenii Vieţii libere” au fost oferite zeci de premii, câştigătorii fiind determinaţi prin tragerea la sorţi care a avut loc în timpul spectacolului. Mai jos publicăm lista numerelor câştigătoare.

30 de gălăţeni vor putea citi, în următoarele trei luni, gratuit, ziarul "Viaţa liberă", aceştia fiind cei care au biletele cu numerele:  1.743, 354, 293, 03, 1659, 88, 1737, 406, 27, 114, 425, 89, 102, 216, 400, 465, 117, 368, 280, 266, 359, 195, 46, 433, 446, 1671, 1.680, 1.673, 32 şi 1.738. Ei sunt aşteptaţi la redacţie, cu biletul primit la intrare, luni, 16 decembrie, la ora 15,30, pentru a intra în posesia premiilor.

Alţi 20 de gălăţeni îşi vor putea face cumpărături, în valoare de 100 de lei fiecare, la magazinele Saltempo. Norocoşii care au biletele cu numerele 1.628, 1.631, 1.718, 1.621, 1.623, 459, 1405, 407, 383, 1649, 151, 22, 1.730, 1.717, 1.670, 13, 427, 419, 1.690 şi 23 sunt aşteptaţi la redacţie luni, 16 decembrie, la ora 16,00.

30 de participanţi vor putea beneficia de serviciile clinicii Unident, pe baza voucherelor în valoare de 370 de lei, fiecare. Câştigătorii au biletele cu numerele 1.665, 1.675, 30, 1518, 282, 411, 253, 332, 1.729, 303, 98, 289, 1.722, 1.642, 1.401, 150, 1.693, 416, 381, 449, 450, 320, 1.605, 319, 96, 1.458, 1635, 109, 1.679 şi 1.705, sunt aşteptaţi, marţi, 17 decembrie, la ora 15,30, la sediul redacţiei.

10 norocoşi vor putea să scape de kilogramele în plus depuse de sărbători, făcând mişcare la EliteGym. Cei cu numerele 295, 1.622, 302, 348, 350, 165, 1.626, 1.695, 306 şi 5 sunt aşteptaţi la redacţie, marţi, 17 decembrie, la ora 16,00.

Sărbătorile vor fi mai dulci pentru 15 cititori, care au câştigat câte un voucher pentru platouri cu prăjituri de la Cofetăria Vera (valabile în decembrie şi ianuarie). Iată norocoşii: 119, 311, 214, 1697, 1624, 1716, 355, 1451, 1632, 1617, 121, 417, 1685, 1452 şi 1517. Aceştia sunt aşteptaţi la redacţie pe 17 decembrie, la ora 15,30.

Cinci gălăţeni vor avea parte de câte două şedinţe de terapie Veda, la Art Therapy, pe baza tichetelor cu numerele: 1.691, 21, 352, 193 şi 1508.  De asemenea, norocosul cu biletul nr. 264 va avea parte de cinci şedinţe de terapie Veda, tot la Art Therapy. Cei şase sunt aşteptaţi, la ora 15,30, miercuri, 18 decembrie, la sediul redacţiei.

Tot miercuri, la ora 16,00, sunt aşteptaţi şi cei cinci gălăţeni care au câştigat câte un voucher de 100 de lei la clinica InterBeauty, posesorii biletelor cu numerele 1.514, 1710, 357, 80 şi 367.  

Salonul Iuly&Miha aşteaptă doi norocoşi pentru o schimbare de look. Cei cu biletele cu numerele 145 şi 1638 sunt aşteptaţi, miercuri,18 decembrie, la ora 16,00.

Marele câştigător a fost posesorul biletului cu numărul 1629. Acesta şi-a adjudecat premiul constând într-un lingou de aur, oferit de Romero şi îl aşteptăm la redacţie, miercuri, la ora 16,00.

Toţi câştigătorii sunt rugaţi să se prezinte la ora anunţată, cu biletul primit la intrare şi o copie după cartea de identitate (buletin). Cei care nu pot ajunge în ziua şi la ora precizată anterior sunt rugaţi să ne anunţe, telefonic, la numărul 0236/460620.

Felicitări tuturor câştigătorilor!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 3632 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2019 14:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.