O întâmplare dureroasă de azi m-a făcut să mă gândesc la o lecţie de viaţă pe care, din păcate, mulţi nu ne-o însuşim la timp. Pe pervazul uneia dintre camerele apartamentului, într-un ghiveci de floare pe care o prinsese îngheţul în toamnă şi nu părea să mai aibă şanse de supravieţuire, s-au aciuat să-şi construiască repede cuibul două turturele. De construit, e mult spus, fiindcă de-abia ce aduseseră două paie puse cruce şi turturica, foarte agitată, a şi oua ...
Plătim cu dobândă pentru investiţiile din Galaţi: Credit de 150 de milioane de lei, la votul aleşilor locali
Duminică, 23 Martie 2025 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Contractarea unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 150.000.000 de lei, cu o maturitate de 15 ani, va fi supusă aprobării Consiliului Local, la şedinţa de joi, 27 martie 2025. Tot pe ordinea de zi se află şi modificarea altor cinci contracte de credit, pe care administraţia locală trebuie să le ramburseze.
Bugetul Galaţiului pe 2025, „îngenuncheat” de fondurile europene, de care se plângea primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ar putea fi „salvat” de ...
Pe Drumul Expres Galaţi - Brăila se lucrează la pasajul peste calea ferată
Duminică, 23 Martie 2025 17:45 | Publicat în Regional
Stadiul lucrărilor pe şantierul Drumului Expres Galaţi - Brăila a depăşit 90%, a anunţat, sâmbătă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
"Constructorul român montează arcele metalice la pasajul peste calea ferată. Acest pasaj face parte dintr-un ansamblu de structuri care include podul hobanat de 307 metri peste râul Siret (al doilea pod hobanat ca mărime după cel de la Agigea). Lucrările în șantier au d ...
Poza zilei: Primăvara călătoreşte cu Transurb
Duminică, 23 Martie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Frumoasele galbene din imagine au aflat, probabil, că se va scumpi biletul şi s-au gândit să mai facă şi ele o călătorie, cât se mai poate. Lăsând gluma la o parte, într-o duminică mohorâtă, în care primăvara părea să ne fie mai degrabă în suflete şi în gând, decât pe stradă, apariţiile acestea galbene, care parcă strânseseră în ele tot soarele promis nouă, mi-au adus un zâmbet pe buze. Şi nu doar mie, am mai văzut şi alte priviri urmărindu-le, cu un zâmbet ...
Şcoala „Sf. Nicolae” din Vânători a cântat pentru Pământ (video)
Luni, 24 Martie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Programul Naţional "Cantus Mundi", prin intermediul căruia 80.000 de copii din România cântă în coruri şi participă la promovarea acestui tip de activitate artistică, s-a făcut auzit şi în judeţul Galaţi, sâmbătă, 22 martie, copiii luând parte la evenimentul global Ora Pământului.
Gherghina-Gina Dimofte, profesoară la Școala Gimnazială "Sfântul Nicolae" din Vânători, ne-a povestit cum s-au petrecut lucrurile în timpul activităţii. "Elevi, părinţi şi cadre di ...
Festival internațional de muzică la Centrul Cultural
Duminică, 23 Martie 2025 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Să organizezi un festival-concurs de muzică ușoară cu zeci de participanți din patru țări, să ai un juriu exigent, dar toată lumea să împartă bucuria artei și a talentului, nu e puțin lucru. S-a întâmplat la Galați pentru al doilea an consecutiv, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, sub bagheta profesoarei Emilia Savu.
Pe 15 și 16 martie 2025, la Galați a avut loc ediția a doua a Festivalului Internațional ,,CÂNTECELE și...NOI", eveniment al cărei director este Emi ...
Impozit din oficiu pentru casele și mașinile nedeclarate
Luni, 24 Martie 2025 09:00 | Publicat în ECONOMIE
ANAF pregătește procedura prin care va stabili din oficiu sume de plată pentru cei care nu declară în termenul legal impozitul special pentru casele și mașinile scumpe, informează Profit.ro. În vizorul Fiscului sunt casele cu valoare de peste 2,5 milioane de lei și mașinile cu o valoare de achiziție de peste 375.000 de lei.
Procedura pregătită de ANAF include și chemarea (în două rânduri) la audieri a persoanei vizate, pentru a-și exprima punctul de vedere, conform sursei cit ...
În cursul anului 2024, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați au fost înregistrate notificări de intenție de concedieri colective care vizau un număr estimat de 509 disponibilizări.
Nu este clar câte din aceste concedieri colective s-au finalizat. Dar, așa cum ne-a spus conducerea AJOFM Galați, „de obicei, numărul disponibilizărilor efectiv realizate este mult mai mic decât al celor estimate, din următoarele motive: reorganizarea activității ...
Elevi de la Liceul de Arte au testat calitatea apei Dunării, de Ziua Mondială a Apei
Duminică, 23 Martie 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
„Apa este amprenta vieții pe Pământ, semnul că undeva, cândva, a început povestea noastră!” Acesta este sloganul sub care mai mulți elevi inimoși de la Liceul de Arte „D. Cuclin” din Galați au ales să acorde importanța cuvenită acestei zile.
În fiecare an, scopul principal al acestei zile este de a sublinia importanța apei dulci și de a atrage atenția asupra crizei globale de apă. Accesul la apă este un drept al omului. Cu toate acestea, se estimează că, pe glob, ...
Experți puși pe fapte mari vor să ajute la digitalizarea României. EDGE Institute, proiect pentru dezvoltare
Duminică, 23 Martie 2025 17:00 | Publicat în LUMEA IT
Digitalizarea serviciilor publice din România este o chestiune pe care majoritatea românilor o dorește, dar obstacolele care stau în calea ei sunt numeroase, de la lipsa abilităților tehnice și a infrastructurii necesare, până la corupție și interese contrarii.
Pentru a facilita găsirea celor mai bune soluții pentru depășirea tuturor acestor obstacole, s-a lansat Edge Institute, un Think Tank format dintr-un grup independent de experți, uniți de viziunea comună de a crește p ...