"Împreună Pentru Moldova" este noul partid de centru dreapta apărut pe scena politică românească. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, cererea de înfiinţare a fost aprobată de Tribunalul Bucureşti pe 7 octombrie 2019. Iniţiatorii noii formaţiuni politice sunt trei activişti civici: Marian Dumitru, fondator al comunităţii "Curăţăm Galaţiul", Ionel Apostol şi Cătălin Urtoi, reprezentanţi ai asociaţiei ieşene "Împreună pentru A8". Convinşi că "O Moldov ...
Partidul Poporului (OeVP), condus de fostul cancelar Sebastian Kurz, este câştigătorul detaşat al alegerilor parlamentare anticipate din Austria, arată o proiecţie pe baza unei numărători parţiale a voturilor realizată duminică, după închiderea urnelor. Conform unei prognozei SORA pentru televiziunea ORF, preluată de Reuters, OeVP (dreapta) urmează să obţină 37,2 la sută din voturi, Partidul Social Democrat - 22 la sută, Partidul Libertăţii (FPOe, extremă dreapta) - 16 la ...
    Președintele ALDE Galați, Cristian Dima, a oferit o serie de explicații cu privire la motivele pentru care președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a renunțat la candidatura la alegerile prezidențiale. Totodată, liderul ALDE Galați a explicat și că susținerea pentru Mircea Diaconu a avut la bază faptul că românii își doresc un președinte care să nu fie considerat candidatul unui partid.  „Președintele ALDE a decis să renunțe la candidatura la prezidențiale, ...
În coaliţie de guvernare cu PSD, Călin Popescu Tăriceanu anunţă, pe Facebook, o alianţă politică cu Pro România, condusă de Victor Ponta. Iniţial, şeful ALDE a anunţat că decizia a fost luată, însă a revenit ulterior, susţinând că e vorba despre discuţii. Reacţia sa a venit după ce Victor Ponta a scris pe Facebook că s-au făcut progrese în discuţiile cu Tăriceanu, dar nu s-au luat decizii. Condiţia lui Ponta: ieşirea ALDE de la guvernare. "Discuţii fructuoase în ...

Cuba nu renunță la partidul unic

Luni, 15 Iulie 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul cubanez de la Havana a adoptat sâmbătă o nouă lege electorală ce schimbă sistemul de guvernare, reintroducând postul de premier, dar fără a face schimbări fundamentale, regimul continuând să funcţioneze pe baza partidului comunist unic (PCC), transmite AFP. Textul legii a intra în vigoare după aprobarea sa „în unanimitate”, într-una din cele două sesiuni anuale ale Adunării naţionale (parlamentul cubanez), în prezenţa preşedintelui ţării Miguel Diaz-Cane ...

Miliarde de euro, cadou pentru hoţi, de la partid

Marți, 18 Iunie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un film făcut de colegii de la recorder dezvăluie una dintre curiozităţile investiţiilor care se fac în reţeaua de infrastructură din mediul rural. Dacă întrebi un primar, ai să constaţi, cu surprindere, că un kilometru de drum făcut prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) costă uneori şi cu 25 la sută mai mult decât acelaşi kilometru, făcut printr-un proiect cu fonduri europene. PNDL a fost invenţia lui Dragnea în 2013 şi, de atunci, s-au raportat cu mândri ...

Theresa May, sub presiunea propriului partid

Marți, 14 Mai 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul britanic Theresa May se află sub presiunea propriului partid pentru a renunţa la oferta prezentată opoziţiei laburiste în vederea aprobării parlamentare a acordului privind Brexitul, relatează marţi Reuters. La aproape trei ani după ce 52 la sută dintre britanici au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care „divorţul” va avea loc. Data iniţială a ieşirii din UE ...

Eroziune pe linie de partid

Marți, 23 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Încet, dar sigur, majoritatea coaliţiei PSD-ALDE în Parlament devine tot mai fragilă. Asta nu pentru că Opoziţia „tradiţională” ar deveni mai puternică, ci pentru că PSD pare a se eroda tot mai mult din interior. Principalul factor de „eroziune” este Victor Ponta şi formaţiunea politică pe care o conduce, ProRomânia, în fapt un PSD ceva mai mic… Pare oarecum o ironie a sorţii că unul dintre cei mai importanţi adversari ai PSD este chiar un fost preşedinte şi prim-mi ...

Prost să fii, carnet de partid să ai

Sâmbătă, 26 Ianuarie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
Miniștrii din cabinetul Dăncilă s-au întrecut în gafe la Bruxelles. Deși deținem președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, cred că europenii mai au puțin și își fac cruci mai mari decât ne-am făcut noi la discursul lui Donald Tusk. Stupefiaţi, parlamentarii străini au aflat de la ministrul Agriculturii, Petre Daea, că în România "cormoranii fac baie în piscine", deşi au vrut să ştie ce fac autorităţile noastre pentru Marea Neagră şi protejarea speciilor. ...

De la ”vestele galbene” la partid politic

Miercuri, 09 Ianuarie 2019 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Jacline Mouraud, una dintre figurile proeminente ale mişcării ''vestelor galbene'', va înfiinţa un partid politic denumit ''Emergenţii'' (Les Emergents), a declarat ea pentru AFP, confirmând astfel o informaţie publicată în cotidianul Le Figaro. Numele de "Emergenţii" a fost reţinut înainte "să se treacă printr-un vot, când alte nume vor fi în mod cert propuse. Însă trebuie început cu ceva", a continuat ea. La France Info, Jacline Mouraud a declarat că ea nu va fi neapărat ...
Pagina 1 din 9