Băiculescu şi Peneoaşu rămân încă o lună după gratii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu cât eşti mai important cu atât mai mulţi avocaţi ai sau cel puţin aşa putem traduce situaţia care s-a creat ieri la Tribunalul Galaţi. Într-o cameră de consiliu s-a judecat prelungirea mandatelor de arestare ale lui Vasile Băiculescu şi Marcel Peneoaşu.

În jurul orei 12.20 s-a deschis sala 9, şi au intrat nu mai puţin de cinci avocaţi, trei dintre aceştia fiind ai lui Vasile Băiculescu, fost primar al Brăhăşeştiului. Practic, sala despre care vorbim are doar trei rânduri de bănci, care ieri erau ocupate de apărători tot unul şi unul.

De remarcat este că în ultimul timp pare a se fi instaurat o modă ca „eroii” din dosarele Anticorupţiei, şi nu numai, să-şi angajeze unul, doi, chiar o armată de apărători. Unul dintre aceştia a fost ex-primarul Craiovei, Antonie Solomon, care a avut trei apărători.

Sigur, este dreptul fiecăruia de a-şi plăti câţi avocaţi îşi permite, important fiind rezultatul muncii lor. Cert este că în dosarul de ieri, cei doi s-au aflat la doua prelungire a mandatelor de arestare, iar magistraţii le-au prelungit cu încă 30 de zile, învinuiţii având însă calea recursului.

După cum se ştie, în dosar sunt trei persoane, fiind vorba şi despre Marius Iamandi-Răianu, pe care, iniţial, Tribunalul Galaţi l-a arestat pentru 30 de zile, pentru că în aceeaşi cauză a dat mită. În recurs, însă, Curtea de Apel a decis ca acesta să fie liber, având obligaţia de a nu părăsi ţara.

Tot în acest dosar, Marcel Peneoaşu este  învinuit de complicitate la luare de mită şi dare de mită, iar Vasile Băiculescu, de luare de mită. Acesta din urmă mai are un dosar în care a primit o condamnare la trei ani de închisoare, tot pentru luare de mită.

Decizia a fost dată de Tribunalul Bucureşti, dar Băiculescu a atacat-o cu apel la Curtea de Apel din Capitală. Aşadar, avocaţii, chiar mulţi fiind, au suficientă treabă.  

Citit 963 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.