"Adeptul" lui Boldea, la un pas de libertate

"Adeptul" lui Boldea, la un pas de libertate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Omul care a adoptat "stilul Boldea" este la un pas de libertate. Pentru 15 lei, un om al străzii a preluat datorii de opt miliarde de lei vechi. El le-a spus anchetatorilor că de mai mulţi ani locuieşte în subsolul unui bloc şi că în 2010 a venit la el un individ despre care ştie că lucra la Apaterm şi care l-a rugat să-l ajute cu buletinul de identitate. Mai exact, două zile la rând, au venit la el doi avocaţi, „unul mai tânăr şi altul în vârstă”, care l-au dus la doi notari, unde a semnat nişte acte. Pentru aceste „servicii” a fost îmbrăcat frumos şi ar fi primit o dată 5 lei şi altă dată 10 lei, după care a fost dezbrăcat de costumul în care şi-a jucat rolul. Robert Jalbă a fost pus în libertate de Tribunalul gălăţean, fiind prezent luni la Curtea de Apel, acolo unde s-a judecat recursul declarat de Parchetul Tribunalului. Avocatul lui a susţinut că totul se bazează pe o interpretare greşită a procurorilor, care au confundat neplata către bugetul statului a taxelor şi impozitelor aferente afacerilor derulate cu neînregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni comerciale. Rămâne de văzut dacă magistraţii Curţii vor păstra decizia Tribunalului

Citit 2493 ori Ultima modificare Luni, 21 Mai 2012 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.