Zilnic, aproape 300 de români cad victime sau, cel puțin, semnalează că sunt victime ale violenței domestice. Cel puțin cinci dintre aceștia sunt gălățeni, cifrele raportate anul trecut în județul nostru fiind în creștere Nu e vorba neapărat de o amplificare reală a violențelor, ci de faptul că victimele au învățat să ceară ajutor, ne asigură polițiștii care au dobândit în ultimii ani diverse instrumente de a proteja persoanele aflate în dificultate. Despre ordine ...

Ascunzătoare de arme Hamas, în Bulgaria

Joi, 04 Aprilie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O presupusă ascunzătoare de arme a Hamas a fost descoperită în Bulgaria, în cadrul unei anchete germane asupra a patru membri ai mişcării islamiste palestiniene, bănuiţi de planificarea unor atentate contra unor obiective evreieşti din Europa, a indicat joi o sursă judiciară, citată de agenţia France Presse. Potrivit Der Spiegel, Poliţia germană descoperise în telefonul mobil al unuia dintre suspecţi fotografii cu mai multe pistoale, încărcătoare şi muniţie, precum şi pie ...
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au confiscat anul trecut peste 230 de arme de foc, dintre care 44 letale, se arată în bilanţul activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi pe 2023.În perioada analizată, poliţiştii de la Arme au desfăşurat 127 de acţiuni şi 344 de controale pe linie de arme şi muniţii şi 14 acţiuni pe linie de braconaj cinegetic, în urma cărora au fost confiscate 236 de arme de foc (44 letale şi 192 nele ...

Arme și muniție deținute ilegal în două imobile

Vineri, 19 Ianuarie 2024 17:14 | Publicat în EVENIMENT
În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, pe 18 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au scotocit, pe baza unui mandat de perchiziție domiciliară, două imobile care aparțin unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Lieșt ...

Arme nord-coreene au ajuns la teroriștii Hamas

Marți, 09 Ianuarie 2024 16:52 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciile secrete sud-coreene au dovezi privind posibila utilizare a unor arme nord-coreene de către organizaţia militantă palestiniană Hamas, conform unor relatări din mass-media, citate de AFP. Ziarul sud-coreean JoongAng Daily a relatat marţi că Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) a publicat o fotografie a unei grenade propulsate de rachetă F-7 fabricate în Coreea de Nord, care a fost folosită de Hamas. Marcajele de pe siguranţă sunt în coreeană. Există de mult timp rapoa ...

Traficant de arme din Galați, arestat preventiv

Luni, 08 Ianuarie 2024 16:10 | Publicat în JURIDIC
Bărbatul de 60 de ani care la finele săptămânii trecute a fost prins în timp ce încerca să vândă o armă cu muniție de război a ajuns după gratii. Gălățeanul a fost surprins în flagrant, în timpul unei tranzacții care avea ca obiect vânzarea unui pistol letal cu glonț, calibru 6,35 mm, care avea în încărcător șase cartușe. Polițiștii de la Arme, care obținuseră informația și au împiedicat astfel vânzarea armei ce ar fi putut fi folosită cu ușurință la comite ...

România achiziționează rachete Javelin din SUA

Joi, 14 Decembrie 2023 13:41 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Departamentul de Stat al SUA a avizat favorabil vânzarea de rachete antitanc Javelin către România în valoare de circa 80 de milioane de dolari, a anunţat Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare. Această agenţie precizează că guvernul român a cerut să achiziţioneze 263 de rachete Javelin FGM-148F şi 26 de lansatoare portabile pentru aceste rachete (Light Weight Command Launch Units - LWCLU). Sunt incluse în achiziţie rachete pentru trageri simulate de instrucţie, asi ...
Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la "un ajutor umanitar şi civil", transmite AFP. "Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei" , a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus. Fico, un apropiat al premierului ungar Vik ...

Arsenal găsit în casa unui braconier urmărit internațional

Vineri, 06 Octombrie 2023 16:53 | Publicat în JURIDIC
Mai multe arme de vânătoare și nu numai au fost descoperite zilele trecute la domiciliile a doi bărbați din județul Galați despre care polițiștii aveau informații că s-ar fi ocupat cu activități de braconaj. Perchezițiile care au dus la descoperirea armamentului și muniției, toate deținute ilegal, au avut loc la Liești. Una dintre locațiile vizate a fost casa unui bărbat de 50 de ani, unde a fost găsit doar un pistol cu aer comprimat, de calibru 4,5, pentru care proprietarul ...

Ucraina înrolează și femeile cu studii medicale

Vineri, 08 Septembrie 2023 16:07 | Publicat în Război în Ucraina
"Toate femeile cu studii medicale - medici, asistente medicale, dentiști, moașe, farmaciste - cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, vor trebui să se înregistreze pentru serviciul militar începând cu 1 octombrie", au declarat Forțele Armate ale Ucrainei, în conformitate cu un decret cu Ministerul ucrainean al Apărării. Eligibilitatea va fi determinată "de diplomă și de locul de muncă efectiv". "Astfel de femei îndeplinesc serviciul militar pe picior de egalitate cu bărbați ...
Pagina 1 din 2