PROGRAM cu publicul la Tribunalul Galaţi

Marți, 19 Septembrie 2017 07:00 | Publicat în JURIDIC
La Tribunalul Galaţi, justiţiabilii care au nevoie de informaţii pot apela la Centrul de Informare şi Relaţii cu Publicul, la camera P25, parter, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 8,30 şi 12,30. De asemenea, justiţiabilii pot merge şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice, unde programul este de luni până vineri, orele 8,30-12,30, la camera P25, în cadrul Centrului de Informare şi Relaţii cu Publicul. În fiecare zi de luni a săptămânii, Biroul de Informare ...
Ofiţerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au finalizat cercetările într-un dosar de dare de mită. Este vorba despre dosarul în care C.V. a fost cercetat pentru că a încercat, de mai multe ori, să mituiască polițiștii de frontieră de la Foltești. Fapta a fost săvârșită pe data de 22 iunie 2017, când poliţişti de fron ...
Încet-încet, uite că „Pui la jar” a împlinit doi ani. Doi ani de când gălăţenii, domni sau doamne, tineri sau mai în vârstă, şi-au făcut un bun obicei, acela de a veni la fast-grill-ul din Ţiglina I, de vizavi de Tribunal, şi de a-şi lua, pentru acasă sau la serviciu, un pui bine rumenit, o mâncare caldă, proaspătă, de calitate. Doi ani de încredere câştigată din partea clienţilor, doi ani de fidelitate şi, totodată, de fidelizare. Pentru că aceia care vin să ...

Conacul de la Ţigăneşti s-a transformat în grajd (FOTO)

Vineri, 14 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
  Din conacul "Costache Conachi" de la Ţigăneşti n-au mai rămas decât ruinele. Acolo unde altădată Nicolae Vogoride îşi amenaja o sală a tronului, sperând să ajungă domn al Moldovei, se adăpostesc acum vacile unui localnic. Paznici nu mai sunt, iar hoţii fac ce vor. Au smuls chiar şi balustradele exterioare ale palatului, cu cabluri legate de tractoare, ca să aibă fier de vândut. Conacul şi terenul de sub el sunt, în continuare, într-un litigiu care nu se mai sfârşeşte ...
Termenul general pentru declararea recursului în procesul civil este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii care se atacă, dacă prin lege nu se prevede expres un termen special cu  altă durată (ex., în cazul hotărârii prin care se constată perimarea cererii de chemare în judecată sau a apelului, termenul de recurs este de cinci zile de la data pronunţării). Termenul procedural  de recurs se calculează pe zile libere, aşa încât nu se ia în calcul ziua în care înc ...
Partajul succesoral se poate solicita în instanţă odată cu acţiunea civilă pentru constatarea deschiderii succesiunii, stabilirea moştenitorilor şi a cotelor acestora sau, ulterior, pe cale separată printr-o acţiune distinctă. De asemenea, partajul succesoral se poate cere în instanţă şi după dezbaterea succesiunii la notariat, când părţile nu s-au înţeles cu privire la ieşirea din indiviziune pe cale amiabilă. Cererea de partaj succesoral trebuie să cuprindă următoar ...
Pe 31 iulie 2014, aleşii locali au încuviinţat angajarea unui avocat care să reprezinte interesele SC Gospodărire Urbană SRL într-un proces în care un tânăr accidentat la Plaja "Dunărea" cerea daune morale de un milion de euro. Pe 15 decembrie 2016, a venit nota de plată a procesului pierdut: peste 200.000 de euro, pentru achitarea cărora Gospodărire Urbană a avut nevoie de o rectificare a bugetului, prin votul aleşilor locali. Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a ...

BREVIAR JURIDIC | Cererea de executare silită (III)

Marți, 07 Februarie 2017 06:00 | Publicat în JURIDIC
După înregistrarea cererii şi deschiderea procedurii de executare, în termen de cel mult trei zile, executorul judecătoresc trebuie să solicite instanţei încuviinţarea executării silite. Totodată, executorul înaintează instanţei cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare şi dovada achitării taxei judiciare de timbru. Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizări ...
Trăim timpuri aglomerate, fără nici o îndoială. O luăm de dimineaţa devreme, cu dusul copiilor la grădiniţă, la şcoală sau la bunici, apoi drumul spre serviciu, cu trafic serios pe neîncăpătoarele străzi ale Galaţiului, după care mulţi dintre noi au întâlniri de afaceri, şedinţe peste şedinţe, drumuri la bănci pentru diverse rate, facturi, operaţiuni, transferuri, curse pentru aprovizionarea cu marfă pentru cei care au mici afaceri etc. După care urmează luatul ...
Vineri, în jurul orei 11,00, grefierii din instanţele gălăţene au întrerupt lucrul şi au început un protest spontan, nemulţumiţi de faptul că sunt obligaţi să muncească foarte mult, fără ca salariile să reflecte acest lucru. „Am întrerupt lucrul pentru că suntem foarte nemulţumiţi. Eu personal mă simt jignită şi umilită de atitudinea care o au guvernanţii şi cei din Ministerul de Justiţie. Noi cerem să se mărească schemele de personal. În 2012, când s-a decis ...
Pagina 4 din 21