După ce a consumat canabis, unui tânăr din Galați i-a venit cheful să se plimbe cu mașina. Drumul lui a fost însă întrerupt de un echipaj al Poliției Rutiere, care l-a oprit în trafic, pentru un control de rutină, în timp ce se deplasa pe strada Poșta Veche. Tânărul de 19 de ani a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. "În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea, aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la consumul de canabis și metamfetamină, motiv pentru care şoferul a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor psihoactive", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, agent șef principal Ciprian Stoica. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Drogat la volan, pe o stradă din oraș Scris de Raluca Ichim
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Nicio medie de 10 la Galați, la Evaluarea Națională. Rezultate finale Doi agenți de la Poliţia Locală au semnalizat cu crengi și bandă o canalizare fără capac Bărbat mort după ce a căzut cu liftul în gol, într-un bloc turn din Țiglina II Jandarmeria Galați caută candidați pentru Academia de Poliție Locuință mistuită de flăcări în comuna Braniștea
Mai multe din această categorie:

