Viaţa Liberă

Viaţa Liberă

Aroganță. Gălățeanul Eugen Durbacă face declarații spumoase. „Eu l-aș fi bătut pe babalâcul de Biden!” PAMFLET

Vineri, 06 Noiembrie 2020 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Primarul care a schimbat fața Galațiului, cosmetizând-o cu garaje, susține că l-ar fi umilit în alegerile americane pe Joe Biden, despre care spune că, în jumătate de secol de politică, n-a fost în stare să-și ridice măcar o benzinărie pe numele său. Temerarul de la Dunăre Alegerile pentru desemnarea celui mai puternic om al planetei, căci despre asta e vorba în scrutinul desfășurat o dată la patru ani în Statele Unite ale Americii, trezesc emoții nebănuite. Se vorbeș ...

Sean Connery, celebrul actor din seria James Bond, a murit

Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 17:56 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
A murit Sir Thomas Sean Connery (25 august 1930 – 31 octombrie 2020), transmite Mediafax. Actorul scoţian a fost cunoscut pentru portretizarea lui James Bond, fiind primul care a adus rolul pe marele ecran. Cariera sa de actorie a durat aproximativ jumătate de secol (1954–2003, 2012), iar numeroasele sale premii au inclus un Oscar, două premii Bafta şi trei Globuri de Aur. Printre celelalte filme ale lui Sean Connery se numără ”The Hunt for Red October”, ”Indiana Jones and ...

Ce își reproșează Victor Ponta, la 5 ani de la tragedia Colectiv: Demisia mea n-a rezolvat nimic

Vineri, 30 Octombrie 2020 17:35 | Publicat în EVENIMENT
La 5 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, nimeni nu este oficial găsit vinovat. Procesul trenează și nu e altceva decât „praf în ochi pentru victime”, spune premierul de atunci. Într-un interviu pentru Digi FM, Victor Ponta susține că nimic nu s-a schimbat, chiar dacă el a demisionat din sentimentul de „responsabilitate politică”. Actualul lider al Pro România susține că, în loc să fie uniți pentru a face față cât mai bine situației fără precedent, p ...

Nuntaș din Galați, ofertat de El Chapo. Pamflet

Vineri, 30 Octombrie 2020 00:05 | Publicat în MAGAZIN
Scrie negru pe alb: nunta este o ilegalitate în România, cumetria sau botezul, cum i se spune, e tot infracțiune. Îți trebuie sânge în vene ca să te mai bată gândul la o asemenea activitate, însă există un gălățean care a reușit “dubla” în numai câteva zile. Și i s-a dus vestea pe mapamond. Știri care fac deliciul traficanților Anumite lucruri deja se întâmplă, mai ales în contextul pandemiei. Cunoașteți sintagma anului 2020, nimeni nu se obosește să-i aducă ...

Lipsa infrastructurii ne face vulnerabili. Scenariu de război în zona Vrancea, Galați, Brăila și Buzău

Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Mobilitatea militară a trupelor NATO este esențială pentru a putea asigura apărarea eficientă a teritoriului Alianței. Pentru a-și proteja teritoriul într-o ciocnire cu Rusia, NATO trebuie să poată mișca rapid trupe în puncte strategice ale Europei. Pentru a verifica cum funcționează această mobilitate a trupelor NATO, Center for European Policy Analysis (CEPA) a coordonat cinci scenarii de mobilitate, la care au participat zeci de oficiali militari din NATO și UE, precum și exp ...

Ferma Vedetelor, pe lista PNL Galați? PAMFLET

Vineri, 23 Octombrie 2020 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Întrebarea din titlu nu mai este de actualitate, căci listele candidaților au fost deja închise. A existat totuși probabilitatea ca indivizi cu notorietate precum Anda Adam sau Dorian Popa să devină peste noapte liberali de Galați, pe modelul patentat de luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu. Fără discuție, se țin alegerile Epoca tulbure din care pare că nu mai ieșim este o ecuație cu multe necunoscute și pentru specialiștii din Statele Unite ale Americii, nu e nevoie să ne l ...

Pucheanu și-a deschis curățătorie. Pamflet

Vineri, 16 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în MAGAZIN
Ecourile rezultatelor de la alegerile pentru Primăria reședinței de județ, o rușine fără precedent pentru forțele de dreapta, nu s-au stins încă și, oricât de mult ai fi tentat să le iei apărarea celor mici, în cazul de față PNL și USR-PLUS, n-ai cum să nu exclami că au fost făcuți ca la Nufărul, fosta rețea națională de curățătorii chimice de haine. Credeam că e de la Sidex Nu ne mai afumă combinatul așa cum se întâmpla în anii '80-'90, cu toate că necesit ...

Galațiul își pierde cel mai cunoscut viceprimar. Picu pleacă la Antena 1 (PAMFLET)

Vineri, 09 Octombrie 2020 11:10 | Publicat în MAGAZIN
Cunoscut ca bun conducător al Cantinei de Ajutor Social, Picu Apostol Roman de la Galați n-are timp să sufere după rezultatul votului de pe 27 septembrie. I s-a făcut o nemaipomenită ofertă de a face parte din echipa Chefilor la Cuțite, alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. I-a gâdilat degeaba Alegerile locale sunt deja istorie, se fac cărțile pentru scrutinul pentru parlamentare, dar noi, gălățenii, avem alte preocupări. Învins la un scor astronomic la votul di ...

Liderul PNL Galați e fericit după alegeri: ”Măcar mi-am cunoscut județul”. Pamflet

Vineri, 02 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în MAGAZIN
Noroc cu recent încheiata campanie electorală, mărturisește George Stângă, altfel întâiul liberal în documente n-ar fi știut că Matca nu este în județul Vrancea. Cel mai bun prieten al lui Moroșanu - "Moartea din Carpați" admite că nu s-ar fi văzut în funcția de președinte CJ. Ca pe vremuri Scrutinul din 27 septembrie a fost o reușită pentru toată lumea din județul Galați. PSD-ul a măturat tot, ca pe vremea lui Ion Iliescu și Ilie Plătică Vidovici, alianța USR-PLU ...

Reacţiile liderilor politici gălăţeni, după alegerile locale: ALDE

Luni, 28 Septembrie 2020 20:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dragi gălățeni, Campania electorală şi alegerile pentru desemnarea celor care vor conduce destinele comunităților gălățene s-au încheiat. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au votat candidaţii ALDE Galați pentru primăriile și consiliile locale și consiliul județean pentru încrederea acordată. Într-o democraţie autentică, votul este cel mai bun exerciţiu de exprimare a opţiunilor personale. Chiar dacă rezultatele obținute nu sunt cele pe care ni le doream, vă ...
Pagina 10 din 102