O femeie în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu violent care i-a cuprins locuința din comuna gălățeană Drăgănești. Flăcările au mistuit întreaga casă, iar pompierii au găsit victima carbonizată.
Incendiul a izbucnit, miercuri după-amiază, la o locuință din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Tecuci și al Stației de Pompieri Ivești, cu trei autospeciale de stingere. A fost trimisă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Galați.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat pe întreaga suprafață a casei, de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii au reușit să lichideze incendiul, însă pentru proprietară nu s-a mai putut face nimic. Din păcate, femeia în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost găsită carbonizată în interiorul locuinței.
Totodată, în urma incendiului au fost distruse locuința și mai multe bunuri aflate în casă.
Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost o oală uitată pe foc de proprietară.

