O imagine demnă de "golden hour", acele momente de dinainte de apusul soarelui în care lumina este aurie, permisivă, iar astrul nu mai are puterea de peste zi, putând, iată, să fie privit direct, fie şi prin intermediul aparatului de fotografiat. Evident, cinicii i-ar spune peisaj urban cu cabluri, fiindcă, în ciuda eforturilor de a le îngropa, măcar prin centru, acest lucru nu s-a făcut încă peste tot. Dar noi preferăm să ne concentrăm pe partea bună, o instalaţie de udare me ...
Zeama sustenabilă și Alaska durabilă
Joi, 14 August 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Vă mărturisesc că n-aș vrea să fiu în pielea lui Donald Trump, în această perioadă. Sau, cum frumos spune românul empatic și compătimitor, numai Trump să nu fii, zilele astea! Presa românească a urmărit evenimentele geo-politice din lume, cu sufletul la gură, mai ales după ce Donald Trump a anunțat că se va întâlni cu Putin, în Alaska. Ce anume vor cei doi să discute în Alaska? Judecând după reacția tăioasă a lui Nicușor Dan, înclin să cred că, sub acoperirea me ...
Nu știu ce anume poate speria mai tare oamenii decât perspectiva morții, reprezentată de riscul iminent la care se supun când fac un lucru care se dovedește, mult prea des, a fi fatal. Puterea exemplului, dacă îl putem numi așa, avertismentele propagate pe toate canalele, nu sunt suficiente pentru a trezi în unii conștiența și, mai mult, instinctul de supraviețuire.Nu este weekend de vară în care să nu auzim că măcar un gălățean a pierit la scăldat. Înconjurați de ape, n ...
Casele de cultură ale studenților ar putea trece la autoritățile locale
Joi, 14 August 2025 14:00 | Publicat în Regional
Casa de Cultură a Studenților din Galați, alături de alte 13 unități similare din centre universitare din țară, ar putea fi transferată din subordinea Ministerului Muncii către autoritățile locale, conform unui proiect de ordin recent publicat. Măsura este justificată prin procesul de descentralizare și reorganizarea ministerului, vizând consolidarea guvernanței în domeniul tineretului, familiei și culturii.
Potrivit notei de fundamentare, transferul ar permite „adaptare ...
Astăzi, 14 august, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Universității între strada Domnească și strada Alexandru Ioan Cuza; strada Traian între strada Tunelului și bulevardul Marea Unire; bulevardul Oțelarilor între strada Stadionului și bulevardul Dunărea; strada Brăilei între strada Domnească și bulevardul Dunărea; strada Domnească între strada Brăilei și strada Prundului; strada Docto ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta. Astăzi, 14 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Liești și Drăgănești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DE 581, un radar se va afla la Cosme ...
Investiție de 116.500 lei în educația științifică a copiilor
Joi, 14 August 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Fundația Comunitară Galați a deschis a V-a ediție a programului Științescu, menită să susțină inițiative educaționale non-formale în județul Galați. Ediția din 2025 vine cu un buget de 116.500 lei și vizează obiective specifice, printre care: susținerea învățării prin activități practice STEAM, introducerea tinerilor în Agricultura 4.0 și tehnologiile aplicate în mediu și alimentație, dezvoltarea proiectelor de ecologie urbană și familiarizarea copiilor cu tehnolo ...
Curs gratuit de integrare a noilor tehnologii în predare
Joi, 14 August 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în perioada 20–28 august 2025, cursul de formare continuă „Integrarea noilor tehnologii în procesul de predare”, dedicat atât cadrelor didactice, cât și studenților.Programul, desfășurat exclusiv online prin platforma Microsoft Teams, include 15 ore de pregătire: 5 ore de curs teoretic și 10 ore de activități practice. Orarul exact va fi stabilit după formarea grupelor.
Cursul este gratuit și se adresează unu ...
În perioada vineri, 15 august, până duminică, 17 august 2025, cele două filiale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați vor fi închise pentru public. Activitatea va fi reluată începând de luni, 18 august 2025, conform programului obișnuit: de luni până vineri între orele 9,00 și 19,00, iar duminica între orele 9,00 și 13,00. Reprezentanții instituției reamintesc că sediul central al bibliotecii rămâne în continuare închis, acesta aflându-se în plin pro ...
Simpozion şi expoziţie marinărească la Cercul Militar (GALERIE FOTO)
Joi, 14 August 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru a marca Ziua Marinei, o serie de evenimente au fost organizate, începând de pe 13 august 2025, la Galaţi, de către Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în rezervă şi retragere "Al. I. Cuza" - Filiala Județeană Galaţi și Liga Navală Română - Filiala Galaţi.
Astfel, miercuri, 13 august 2025, la Cercul Militar Galaţi a avut loc un simpozion dedicat acestei sărbători la care au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor din domeniu, cum ar fi: Flotila Fluvial ...