În această lună putem comemora distrugerea ireparabilă a frumosului nostru centru vechi, cu Piaţa Regală (fostă Negri) în care se întâlneau şase străzi mari. Au supravieţuit ca prin minune statuia lui Eminescu, cea a lui Negri şi câteva case, cu o arhitectură modernă în acea vreme, a arhitectului Le Corbusier, cel care crease, din beton armat, moderne "Unité d'habitation". Rămâneau în picioare doar casa Jean Limbidis (în spatele blocului cu fântâna "Femeia pe valuri"), o ...
Aşa cum ne tot mor de la o vreme marii artişti, fără să putem interveni, dispar tot mai multe clădiri vechi, peste tot în ţară! Un gălăţean sufletist ne-a atras atenţia, într-un mesaj postat online, că sunt în demolare şi două vechi clădiri de pe strada Mihai Bravu. Caz cunoscut, despre care am tot scris, de mai bine de doi ani.  Fără succes, însă! Într-adevăr, demolarea de la numerele 18, respectiv, 20 este anunţată acum oficial, e scris negru pe... PAL. În 12 luni ...
Tot aşa cum unor tablouri li se schimbă în timp rama fină cu alta sbanală, chiar penibilă, multe monumente de for public gălăţene au fost în timp reîncadrate prost, statuile şi-au pierdut preţioase socluri, reţetele e fabricaţie ale materialelor s-au uitat… O poveste… „beton” Scriam data trecută despre copacii artificiali pe care inginerul „rustician” Vasile Petrescu i-a construit în 1913, închipuind o punte, un chioşc rustic şi o cascadă în Parcul Eminescu, a ...
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" se poate mândri cu o gravură unică reprezentându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Portretul a fost realizat în urmă cu peste un secol şi jumătate de Constantin I. Stăncescu, un cunoscut artist şi om de cultură al epocii. Conducerea instituţiei face acum demersuri pentru a include această piesă de patrimoniu cultural în categoria "Tezaur". Opera a fost donată spre sfârşitul perioadei interbelice, atunci când a existat o campanie lansată ...
Lumea tot trece nepăsătoare, de 103 ani, pe lângă semnătura în "piatră" a inginerului care a realizat decorul rustic al Parcului "Eminescu", parc aflat pe Lista monumentelor istorice din judeţ. Acelaşi stil poate fi descoperit şi în "Micul Paris", la Bucureşti, în Parcul "Cişmigiu" (sub semnătura aceluiaşi inginer!), dar l-am găsit chiar şi în Parisul-Paris! O modă care imită natura, realizând copaci din beton armat. Cu câţiva ani înainte de sosirea viitorului rege Carol ...

Patrimoniu medieval armean: GEGHARD, mănăstirea celor 40 de altare

Sâmbătă, 23 Iulie 2016 11:30 | Publicat în TURISM
Odată cu începutul secolului al IV-lea, doar o singură naţiune a acceptat ca religie oficială creştinismul, şi nu era una dintre ţările la care s-ar fi aşteptat toată lumea. Armenia, condusă de către Grigore Luminătorul, cel care a botezat familia regală armeană în 301, a colecţionat cele mai frumoase artefacte şi a construit cele mai spectaculoase mănăstiri din acea perioadă. În Armenia se găseşte cel mai frumos complex monahal, Geghard, ale cărui baze au fost puse în ...
Pe strada Domnească, la numărul 45, vizavi de Primărie, se află una dintre cele mai vechi clădiri din Galaţi. Imobilul a fost construit la jumătatea secolului al XIX-lea, iar în 1867 a fost cumpărat de către Vincenzo Fanciotti de la Aristide Rosetti. Noul proprietar a rămas în istorie drept unul dintre marii filantropi ai Galaţiului. El a donat bani şi obiecte pentru Spitalul "Elisabeta Doamna" din Galaţi şi un loc pentru construirea localului de şcoală "Cuza-Vodă" din Galaţi ...
De la Paris la New York, de la Bucureşti la Flămânzi, toată lumea a auzit despre „Cuminţenia pământului”! În 1957 juriul de la Undicesima Triennale din Milano a acordat României medalia de aur pentru modul de prezentate a capodoperei, alături de „Sărutul” şi „Domnişoara Pogany”! Petru Comarnescu vedea în ea o rudă a Caloianului, Gânditorul de la Hamangia fiind o posibilă „Pre-Cuminţenie”, iar Arghezi scria în anii ´30 că „nu-i întrecută decât în propor ...
De-a lungul anilor, am întâlnit pe pereţii unor birouri ale şefilor de instituţii gălăţene preţioase tablouri cu tuşele inconfundabile ale artistului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, tuşe geometrice, chiar dacă puse în mod impresionist şi asemănător cu cele ale lui Grigorescu, părând parcă o împletitură din nuiele groase, uscate, sau o ceramică arsă de soarele deşertului… Întunecare de vreme, luminate de glorie… Găseam recent că un „Portret de fetiţă” (36×27,5 c ...
Generalul Alexandru Cernat a fost una dintre figurile-cheie ale Războiului de Independenţă * Bustul său în bronz este amplasat în faţa celei mai titrate instituţii româneşti a momentului Actualul sediu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a găzduit, în trecut, Comandamentul Armei Geniului. Aşa se explică faptul că în curtea instituţiei a fost amplasat, în respectiva perioadă, un monument reprezentându-l pe generalul Alexandru Cernat. Pe lângă rolul extrem de impo ...
Pagina 9 din 16