Regele Charles al III-lea a profitat de discursul său rostit marți, cu ocazia unei cine oficiale la Casa Albă, pentru a glumi cu președintele american Donald Trump, spunându-i că „dacă nu am fi fost noi, ați fi vorbit franceza”, conform France24. Regele Charles a făcut referire la comentariile anterioare ale lui Donald Trump îndreptate împotriva aliaților europeni, pe care îi acuză că profită de pe urma protecției americane încă din cel de-Al Doilea Război Mondial. „Do ...

Operație pe cord deschis făcută în stradă

Miercuri, 29 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un chirurg de la Institutul Naţional de Oncologie din Ungaria a efectuat o operaţie pe cord deschis pe stradă, salvând astfel viaţa unui bărbat, transmite miercuri agenţia de presă MTI, preluată de Agerpres. Zsolt Duboczki lucra duminică, cu jumătate de normă, la serviciul de salvare pe cale aeriană când unitatea din care făcea parte a fost alertată cu privire la un bărbat de aproximativ 30 de ani care fusese înjunghiat. Sosit la faţa locului, medicul a înţeles că pacientul ...

Atac cu cuțitul într-o comunitate evreiască din Londra

Miercuri, 29 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Două persoane au fost rănite miercuri, într-un atac cu cuţitul, în cartierul londonez Golders Green, în care locuieşte o importantă populaţie evreiască. Suspectul a fost reținut după intervenția forțelor de ordine și a unor grupuri de securitate comunitare. Cele două victime sunt tratate de Hatzola, serviciul comunitar medical evreiesc. Această agresiune este ultima dintr-o serie de atacuri recente vizând comunitatea evreiască londoneză. Primul atac a avut loc la sfârşitu ...
Premierul ales Péter Magyar a lansat acuzații grave la adresa apropiaților lui Viktor Orbán, la scurt timp după anunțul acestuia privind renunțarea la mandatul de parlamentar. „În timp ce Viktor Orbán fuge de responsabilități, în culise se fac pregătiri pentru a părăsi țara și pentru a evacua bunurile furate. Oligarhii lui Orbán transferă zeci de miliarde de euro în Emiratele Arabe Unite, Uruguay, Statele Unite și alte țări îndepărtate. Știu că Administrația Națio ...

Armata americană începe blocada porturilor iraniene

Luni, 13 Aprilie 2026 11:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata americană va începe o blocadă a porturilor iraniene, de luni, ora 14:00 GMT (17:00, ora României), a anunţat Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), în absenţa unui acord pentru încetarea conflictului din Orientul Mijlociu, scrie News.ro. „Această blocadă va fi aplicată în mod imparţial împotriva navelor de toate naţionalităţile care intră sau ies din porturile şi zonele de coastă iraniene, inclusiv din porturile iraniene situate în Golfu ...
Liderul naționalist al Ungariei, Viktor Orbán, a suferit duminică seară o înfrângere majoră în fața partidului de opoziție Tisza, în ceea ce ar putea reprezenta o lovitură pentru aliații săi din Rusia și pentru administrația președintelui american Donald Trump, dar o gură de oxigen pentru Uniunea Europeană (UE), scrie HotNews. Ungurii au votat duminică în număr mare (peste 77,8%) într-un scrutin crucial pentru viitorul țării, urmărit cu atenție în UE, la Moscova și ...
Cel puţin opt milioane de persoane au participat, sâmbătă, la marşurile „No Kings” (Fără Regi) împotriva administraţiei Donald Trump, potrivit organizatorilor, relatează EFE şi AFP, preluate de Agerpres. Mişcarea, care cuprinde zeci de organizaţii şi activişti democraţi, a organizat peste 3.300 de proteste în toate cele 50 de state americane pentru a denunţa ceea ce numeşte „autoritarismul” preşedintelui Trump.Protestatarii au denunţat „războiul ilegal” pe care ...
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor. „Pentru prima dată de secole, liderii Bisericii au fost împiedicați să celebreze liturghia din Duminica Floriilor în Biserica Sfântului Mormânt”, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE, citată de Ag ...

Roboți-câini de luptă, testați de chinezi

Luni, 30 Martie 2026 10:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Chinezii au testat un sistem în care roboți sub formă de câini operează autonom ca o „haită de lupi”, potrivit International Defence Analysis și Mediafax. În timpul testelor, haita a operat într-o rețea senzorială comună. Practic, roboții s-au coordonat și au luat decizii fără control uman constant. Roboții au efectuat sarcini de recunoaștere, atac și logistică. Organizatorii testului au impus ca pentru utilizarea forței să fie nevoie de aprobarea operatorului. Sistemul ...

Un nou incendiu într-un club de noapte

Duminică, 29 Martie 2026 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Circa 750 de persoane au fost evacuate dintr-un club de noapte devastat de flăcări în Kehl, în sud-vestul Germaniei. Trei persoane au primit îngrijiri medicale. Imaginile difuzate în presa germană arată un incendiu masiv care a cuprins acoperișul clubului, amintind de incendiul de la barul de Revelion din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care a ucis 41 de persoane și a rănit 115. Dar, spre deosebire de incendiul din Elveția, acum evacuarea a decurs fără probleme și foarte re ...
Pagina 1 din 14