Protestele din SUA au ajuns și la Galați. Școala Vieții contează! PAMFLET

Protestele din SUA au ajuns și la Galați. Școala Vieții contează! PAMFLET
Îi lipsește un i acestui slogan scris de cei care au evitat robia învățăturii. Nu li s-a zis tocilari și nici nu înțeleg cât de dramatic e să nu ai școală
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În sud-estul României doare sclavia învățăturii, câțiva dintre concitadinii pe care i-am văzut foarte rar sau deloc pe la cursuri încercând să se răzbune pe sculpturile dedicate marilor personalități ale neamului. N-a scăpat, în primul rând, statuia lui Mihai Eminescu din parcul aflat în buricul târgului.

Protestatari de ocazie

Curentul anti-orice stârnit peste Atlantic se mută cu repeziciune pe bătrânul continent, mai multe statui din Europa ale unor personalități considerate proprietari de sclavi sau asociate colonialiștilor fiind vandalizate sau chiar puse la pământ. După Marea Britanie, Belgia și Olanda, a venit rândul României, cu toate că ne-ar fi fost greu să anticipăm intrarea țării noastre în hora care a cuprins o mare parte a planetei. În weekend, la Galați, statuia lui Mihai Eminescu din parcul cu același nume, obiectiv reamenajat anul trecut, a avut de suferit din cauza unor protestatari de ocazie. Le-am zice și de duzină, dar sunt destul de mulți, cum clama Alexandru Lăpușneanu.

Călăul... Mihai

Se pare că este vorba de câteva grupuri de gălățeni care au absolvit cinci sau șase clase și pentru care figura impozantă a poetului nepereche a constituit mereu profilul călăului cu sânge rece. La sosirea echipei de reportaj a "Vieții libere", mai rămăseseră doar câteva persoane în preajma statuii, iar răul fusese deja comis: pe frontispiciul sculpturii a fost scrisă cu vopsea de culoare cernelii albastre o monstruozitate, ceva de neînchipuit! Pe modelul #BlackLivesMatter (n.r. - Viața negrilor contează), fenomen izvorât în Statele Unite ale Americii, concitadinii noștri cu puțină instruire, ca să nu spunem educație precară, au profanat statuia poetului cu sloganul "Școala Vieții contează!" scris greșit.

Somnoroase păsărele, poezie rasistă?

I-am întrebat pe cei aflați încă la miting de ce le-a cășunat pe Eminescu. "Auziți, sunteți de la ziar? Lăsați, știm noi ce avem cu poetul ăsta, credeți că nu ne aducem aminte că pe timpul școlii ne-a făcut numai probleme? Poeziile alea lungi și fără sens ne-a adus note mici, repetențe, d-astea... Dacă nu exista Eminescu pe planetă, poate nu eram robul chemărilor în toamnă, că niciodată nu-mi ieșea media la română", ne-a povestit Gică, lucrător la spații verzi, iar Aneta, florăreasă și ghicitoare, a încercat să pună punctul pe i: "Era poet care făcea rasism, dom'le! Păi, a scris Somnoroase păsărele, adică ne-a jignit, ce mai. Și de ce-i zicea la gagica lui Veronica Mucles, e frumos așa? Jos cu statuia, Școala Vieții contează!". Oamenii par montați, iată că școala poate dăuna, mai ales absența ei.

Eminesquik

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Alte urmări ale manifestării. Ar fi fost spart fostul sex-shop

* Neșcolarizații din oraș, inspirați de evenimentele din SUA, și-au confecționat câteva mesaje la adresa autorităților, nu știm exact care dintre ele. "America ei de treabă" și "Nu pot să respir. De la gunoaie", sunt două dintre lozincile îndreptate spre mai-marii globului pământesc.

* Unii dintre sclavii nedisciplinați ai sistemului de școlarizare din România, întâmplător angajați să măture străzile din urbe, s-au contrazis în ședința dinaintea protestului. Neluțu, cinefilul grupului, deoarece a văzut o dată un film la Pro TV, a scris cu o cariocă "Albi nu pot sării", comițând două greșeli evidente. A fost corectat pe loc: "Boss, nu se zice așa. E altfel. Albii nu se pot apleca după gunoaie. Are oase în burtă", cum zicea mamaia de la țară.

* Copiem deseori gesturi reprobabile. Drept dovadă, importatorii din Galați ai furiei de pe continentul descoperit de Columb au încercat să spargă clădirea din parcul Eminescu. Le-a șoptit un individ certat cu legea că s-ar mai găsi câteva produse din fostul sex-shop.

* Și statuia lui I.C. Brătianu, de la Elice, a fost la un pas de necaz. Nemulțumiții din municipiu au considerat că marele politician, aflat în acea poziție de aproape o sută de ani, folosește imoralul deget mijlociu.

Albii-Iulia

Caracterizare. Picu: "Ba suntem la același nivel"

Primarul Ionuț Pucheanu, invitat la emisiunea "Deschide lumea" de la Realitatea Plus Galați, i-a făcut o generoasă caracterizare viceprimarului Picu Apostol Roman, spunând despre acesta că e un soi de Bacalbașa la alt nivel. "În purul stil personal, are nişte păreri vizavi de nişte subiecte pe care şi le asumă, cu bune şi cu rele", a spus edilul-șef al Galațiului, însă vicele a ținut să-l contrazică. "Îi mulțumesc pentru vorbele spuse despre mine, dar țin să-l avertizez că eu și domnul deputat Bacalbașa nu suntem la nivele diferite. Eu locuiesc la parter, domnia sa la fel, deci suntem egali", a comentat Picu.

Picutura chinezească

CITEȘTE mai multe din aceeași categorie, PAMFLET

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1766 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2020 18:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.