Cele mai frecvente minciuni spuse de femei

Cele mai frecvente minciuni spuse de femei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sexologul britanic Tracey Cox a prezentat o listă cu cel mai des întâlnite minciuni cu care femeile pot fi uneori tentate să-şi flateze partenerul, după o partidă de sex care nu se ridică, în realitate, la nivelul aşteptărilor lor. Astfel, după o partidă de amor cel mult mediocră, multe femei caută să-şi ascundă dezamăgirea prin diferite minciuni, considerate „nevinovate“. Cel mai des folosită este replica „viaţa noastră sexuală e la fel de bună ca la început“, spune sexologul Tracey Cox, pentru Daily Mirror, notează adevărul.ro. Din păcate, de multe ori, realitatea arată că pasiunea şi dorinţa de la începutul relaţiei dispar, în timp. Rămân, însă, dragostea și afecţiunea. Cu toate acestea, chiar dacă partenerii vor încerca mereu lucruri noi, sexul tot nu mai poate fi ca la început, pentru că trupul partenerului este acelaşi, cunoscut prea bine. Este un lucru pe care trebuie să îl acceptăm ca atare și să încercăm să ne concentrăm pe beneficiile pe care le aduce o relaţie stabilă, de lungă durată. O altă minciună frecventă este: „Am avut orgasm în acelaşi timp cu tine“. În realitate, orgasmul simultan este foarte rar întâlnit, pentru că, pentru o femeie, durează mai mult să ajungă la punctul culminant. Chiar și pentru cuplurile aflate încă la început, atunci când dorinţa este la cote maxime, orgasmul simultan este mai degrabă o pură întâmplare. „Nu discut cu alţii despre problemele noastre sexuale“ este o altă minciună folosită destul de des. Conform unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, în urmă cu șapte ani, peste 60 la sută dintre oamenii intervievaţi au recunoscut că discută cu alţii despre relaţia lor, iar 73 la sută au spus că alţii le-au făcut confesiuni pe această temă. „Nu am mimat niciodată un orgasm“. Desigur, bărbaţii se bucură să audă asta, dar sunt şanse mici ca fraza să fie adevărată, mai spune sexologul citat. Tracey Cox precizează că, potrivit studiilor care au abordat acest subiect, bărbaţii au orgasm în timpul unui act sexual în 90 la sută din cazuri, în timp ce proporţia femeilor care se pot bucura de această plăcere intensă este de doar 25 la sută

Citit 403 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Decembrie 2022 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.