Disney pregătește două versiuni pentru „Moana”

Disney pregătește două versiuni pentru „Moana”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Va dura ceva mai mult timp ca versiunea live-action a filmului ”Moana” să navigheze spre marile ecrane. Producţia, programată iniţial pentru o lansare în 2025, a fost amânată pentru data de 10 iulie 2026, potrivit site-ului stiridisneyplus.ro. Vestea vine ca o parte dintr-un val de anunţuri privind datele de lansare şi diferite modificări/ amânări. Disney a dezvăluit că viitorul film Star Wars, „Mandalorianul şi Grogu”, cât şi ”Toy Story 5” vor debuta în cinema în 2026.

„Mandalorianul şi Grogu”, un proiect cinematografic de sine stătător desprins din ”The Mandalorian”, se va lansa în cinematografe pe 22 mai 2026, iar ”Toy Story 5” pe 19 iunie 2026. Acest lucru semnalează că Disney vrea sa revigoreze Star Wars pe marele ecran după dezvoltarea mai multor proiecte Disney+. Ultimul mare succes pentru Lucasfilm a fost ”The Rise of Skywalker”, o victorie financiară, dar a fost criticat de jurnalişti. De atunci, Lucasfilm a anunţat că dezvoltă mai multe proiecte pentru marele ecran, cum ar fi ”Rogue Squadron” (Patty Jenkins) şi proiectul lui Kevin Feige. Majoritatea nu s-au fructificat, fiind blocate în stadiul de dezvoltare. „Mandalorianul şi Grogu” preia data de lansare a proiectului Star Wars creat de Taika Waititi, anunţat în trecut. Nu sunt informaţii despre evoluţia acestui proiect, potrivit sursei citate.

„Tron: Ares”, o continuare de sine stătătoare desprinsă din primul film ”Tron” (1982) şi „Tron: Moştenirea” (2010), va debuta pe marile ecrane pe 10 octombrie 2025. Jared Leto şi Greta Lee (”Past Lives”) vor fi eroii viitoarei producţii.

„The Amateur”, un thriller cu spioni, cu Rami Malek şi Rachel Brosnahan în rolurile principale, va debuta pe 11 aprilie 2025, fiind mutat de pe data iniţială de lansare, 8 noiembrie 2024. „Nightbitch”, o comedie horror cu Amy Adams în rolul principal, va avea parte de o lansare limitată în cinematografe, fiind programată pentru 6 decembrie 2024 sub studiourile Searchlight Pictures, iar 20th Century Studios se va ocupa de distribuirea filmului ”The Amateur”.

În ceea ce priveşte filmul live-action „Moana”, producţia lui va debuta anul acesta, conform lui Dwayne Johnson, actorul revenind în pielea lui Maui, de data aceasta în versiunea live-action, dar şi în continuarea animată de anul acesta.

Citit 563 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 17:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.