Rudi Rosenfeld, actor român de teatru și film de origine evreiască, s-a născut pe 4 august 1941, la Cernăuți. Familia sa a făcut parte dintre supraviețuitorii acțiunilor antisemite ale regimului Antonescu. S-a stabilit la București, fugind de teroarea regimului stalinist sovietic aplicată intelectualilor din teritoriile nou-anexate.
A debutat la București, la numai 13 ani, când s-au făcut preselecții la Teatrul Evreiesc de Stat. La 18 ani a debutat cu rolul Efimcic, din spectacolul „Tinerețea părinților“, de Boris Gorbatov, devenind angajat al teatrului în 1961.
Pe lângă nenumăratele roluri interpretate pe scena Teatrului Evreiesc, actorul a făcut un rol de excepție în “Tanti Florica”, alături de Florin Călinescu, în serialul difuzat de Pro Tv. Actorul a jucat, în limba română, în 300 de spectacole, dar și de 80 de ori în idiș. A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer.
A încetat din viață pe 24 august 2018, la București.