Actrița de teatru, film, radio și televiziune Valeria Seciu s-a născut pe 1 august 1939, la Bucureşti. A urmat cursurile Institutului de Teatru din București. A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, în piesa "Eminescu" de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut debutul în film, jucând în pelicula "Casa neterminată".
După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat roluri în "Androcle și leul" de G.B. Shaw și "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București, pe care nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum "Să îmbrăcăm pe cei goi", "Maestrul și Margareta", "Niște țărani", "Cerul înstelat deasupra noastră", "Doamna cu camelii".
La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul "Levant", una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, a dat viață multor personaje şi la teatrul radiofonic. A încetat din viață pe 6 septembrie 2022, la București.