Actorul englez de origine irlandeză Michael John Gambon s-a născut pe 19 octombrie 1940, la Dublin. A părăsit şcoala la 15 ani pentru a deveni ucenic în inginerie şi a obţinut calificarea în această profesie la 21 de ani. Simultan, era şi membru al unei trupe de teatru pentru amatori.
În 1962 s-a prezentat la o audiţie în faţa legendarului actor shakespearian Laurence Olivier, care a făcut din el unul dintre membrii fondatori ai National Theatre la Old Vic.
Și-a construit o reputaţie solidă pe scenă în anii care au urmat, inclusiv prin interpretarea din 1980 a lui Galileo Galilei în spectacolul "Life of Galileo”.
A devenit foarte cunoscut publicului internaţional după ce l-a interpretat pe înţeleptul profesor Albus Dumbledore în şase dintre cele opt filme ale francizei cinematografice "Harry Potter”.
A fost numit Comandor al Imperiului Britanic în 1992 şi înnobilat pentru servicii deosebite aduse artei dramatice în 1998.
S-a retras de pe scenă în 2015 din cauza unor probleme medicale, dar a continuat să joace pe micile şi marile ecrane până în 2019.
A încetat din viață pe 27 septembrie 2023.