Ionel Budişteanu, violonist, orchestrator, compozitor şi dirijor de muzică populară, s-a născut pe 8 octombrie 1919, la Bucureşti. A urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, apoi s-a mutat la Conservatorul particular de muzică "Pro Arte" din București. În perioada studiilor, a fost violonist în orchestra condusă de Victor Predescu, care susţinea concerte la Radio Bucureşti. În 1938, a concertat la Sala "Dalles" cu Orchestra "Pro Arte", interpretând Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de Bach.
Ulterior, s-a dedicat muzicii populare, fiind fascinat de folclorul românesc, şi a devenit, în timp, cel mai mare dirijor de muzică lăutărească. A fost violonist în orchestra lui Petrică Moțoi din București, apoi, în anii 1946-1947, a devenit solist-violonist în Orchestra Ansamblului "Banu Mărăcine" din București.
Sub bagheta lui Ionel Budişteanu, aveau să evolueze toţi marii instrumentişti şi interpreţi de muzică populară, printre care Maria Lătăreţu, Gabi Luncă, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă etc.
Budişteanu a fost dirijor la Ansamblul "Rapsodia Română" (1970-1991), cu care a realizat numeroase turnee de succes în Polonia, Franța, Cipru, Grecia, SUA, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia etc.
A fost distins cu Premiul de Stat, titlul de Artist emerit, titlul de Artist al Poporului sau Ordinul "Meritul Cultural".
A încetat din viață pe 30 octombrie 1991, la București.