Remember. Marcel Petrişor (1930 - 2021)

Remember. Marcel Petrişor (1930 - 2021)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Scriitorul Marcel Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi memorialişti ai închisorilor comuniste, s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Ocişor, Hunedoara.

A urmat liceul la Brad şi Deva, apoi Facultatea de Filosofie. A fost arestat în 1952, pentru că împrumutase cartela de masă lui Ovidiu Cotruş, nepotul poetului Aron Cotruş, exilat şi considerat de comunişti "duşman al poporului". A cunoscut supliciul aresturilor Securităţii la Rahova, Malmaison şi Uranus, dar şi închisorile Jilava, Dej, Gherla, Aiud şi Baia Sprie.

Eliberat în 1956, a fost arestat din nou, pentru participarea la acţiunile studenţeşti de solidaritate cu Revoluţia anticomunistă din Ungaria. A făcut parte din grupul celor supuşi exterminării în cumplita Cazimcă a Jilavei. A fost eliberat pe 1 august 1964.

După eliberare, a urmat Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti, devenind profesor la Liceul "Iulia Hasdeu", apoi la Liceul "Spiru Haret". A publicat numeroase cărţi, dintre care amintim "Cumplite încercări, Doamne! Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste" şi "Petre Țuțea - sacerdotul fără parohie".

A încetat din viață pe 12 octombrie 2021, la București.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 643 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 09:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.