Actrița și cântăreața română de origine germană Rona Hartner s-a născut pe 9 martie 1973, la București. A absolvit Academia de Teatru și Film din București. În 1996, a jucat rolul principal în filmul "Gadjo dilo - Străinul nebun". Interpretarea i-a adus Premiul special pentru interpretare la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. După ce s-au terminat filmările, artista s-a mutat în Franța.
Ca artistă s-a orientat și spre alte domenii, cum ar fi dansul, cântatul vocal și la instrumente (chitară, saxofon și pian). Cântăreață talentată, Rona Hartner a editat în 1999 primul său album muzical, "Seule a Paris". A susținut concerte cu taraful său de muzicanți, "Serioja Orchestra", și a mai editat "Boum Ba Clash", un album cu melodii țigănești transpuse în ritm modern. Cel mai recent album muzical al său, "Natura", a fost lansat la Paris în 2011.
A jucat, de asemenea, în spectacole de teatru, la Paris. Pe scena "Théatre de l’Orme", teatru creat în 2002 de regizorul român Laurențiu Azimioară, a cântat în 2008 melodii din repertoriul Mariei Tănase.
A încetat din viață pe 23 noiembrie 2023, la Toulon, Franța.