Celebrul violonist și dirijor american Yehudi Menuhin s-a născut pe 22 aprilie 1916, la New York, într-o familie de evrei ruși. S-a remarcat prin promovarea, pe plan mondial, a creaţiei artistice a lui George Enescu, dar şi prin prietenia remarcabilă cu celebrul muzician român, care i-a fost nu numai profesor, ci şi mentor.
La 3 ani, a început să studieze vioara, dovedindu-se extrem de talentat. La 7 ani, a interpretat concertul pentru vioară al lui Mendelssohn, alături de San Francisco Symphony Orchestra. La scurt timp, au apărut ecourile interpretării unui profesionist ce s-a dovedit desăvârşit, cu un simţ muzical ieşit din comun, intrând sub îndrumarea violonistului şi pianistului american Louis Persinger şi primind invitaţii pentru nenumărate concerte şi turnee peste hotare. Un punct de reper al carierei sale a fost interpretarea, în 1933, împreună cu George Enescu, a "Concertului pentru 2 viori" de Bach, care a obţinut Marele Premiu al discului "Gramophon".
A încetat din viață pe 12 martie 1999, la Berlin.
P.V.O. (diferite surse)