Dariush Shayegan, unul dintre proeminenții gânditori, teoreticieni culturali și filosofi ai Iranului, s-a născut pe 24 ianuarie 1935, la Tabriz, Provincia Azarbaidjanul de Est.
A urmat studii la Universitatea Sorbona din Paris. A fost profesor de limbă sanscrită și religia indiană la Universitatea din Teheran. A scris romanul ”Terre des mirages” în franceză, pentru care a câștigat Premiul ADELF oferit de Asociația Autorilor Francezi în decembrie 2004.
Shayegan este cunoscut în Franța datorită cărților sale în domeniul filosofiei și al misticii.
Shayegan a făcut, de asemenea, multe cercetări asupra misticismului persan și a poeziei mistice. A fost director fondator al Centrului Iranian pentru Studii ale Civilizațiilor. În 1977, Shayegan a inițiat un simpozion internațional cu tema "dialog între civilizații", un concept care a fost acceptat și de către fostul președinte Iranian, Mohammad Khatami.
Dintre operele sale, mai amintim: ”La lumière vient de l'Occident”, ”Le regard motile”, ”Qu'est ce qu'une révolution religieuse?”, ”Les Illusions de l’identité”, ”Hindousime et soufisme”.
A încetat din viață pe 22 martie 2018, la Teheran.