Oameni de seamă. Valer Dellakeza, un actor cu multe roluri memorabile

Oameni de seamă. Valer Dellakeza, un actor cu multe roluri memorabile
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Actorul Valer Dellakeza s-a născut pe 29 martie 1942, la Craiova.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, iar în cei 62 de ani de activitate pe scena craioveană, dar și pe scenele teatrelor internaționale, a jucat în piese de referință ale celor mai importanți dramaturgi români și a interpretat roluri de anvergură din dramaturgia universală. A colaborat cu regizori importanți ai scenei românești, Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Mircea Cornișteanu, Tompa Gábor, László Bocsárdi.

Debutul său pe scena craioveană a avut loc în 1954, la vârsta de 12 ani, cu un rol principal în piesa sovietică ”Să nu-i zici pe nume”. A interpretat zeci de roluri memorabile, iar în 1989 s-a făcut remarcat cu rolul Unchiul Vanea din piesa lui Cehov, pentru care a primit Premiul UTC. Apogeul carierei sale a fost în 1999, cu Truffaldino din spectacolul ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, pentru care revista "Scena" l-a declarat cel mai bun actor al anului, iar UNITER i-a conferit premiul pentru cel mai bun actor al stagiunii.

În 2012, a devenit Cetățean de onoare al municipiului Craiova, în 2013 a fost distins cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar în 2019 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer. În 2012 a fost din nou premiat de UNITER pentru întreaga activitate, iar în 2013 a primit al treilea premiu UNITER, pentru rolul Domnul Tot, din spectacolul ”Familia Tót”.

Citit 420 ori Ultima modificare Vineri, 28 Martie 2025 21:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.