Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă s-a născut pe 5 aprilie 1881, la Curtea de Argeș.
A urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, apoi Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie și Litere. A studiat, apoi, la Leipzig, pentru obţinerea doctoratului, cercetând tonalitatea afectivă a culorilor clasificate de el în „excitatoare” şi „calmante”.
Întors în ţară, a fost numit profesor la Universitatea din Cluj şi a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1937. A abordat atât teme din discipline mai aplicate, ca psihologia muncii, psihologia şcolară şi psihologia clinică, cât şi teme legate de discipline fundamentale, cum ar fi psihologia socială.
Ca om de ştiinţă, a creat un cadru paradigmatic care marchează psihologia românească până astăzi. Modelul său este bazat pe patru componente-cheie ale cunoaşterii, toate ancorate internaţional şi anume: ”Generarea de cunoaştere prin cercetare avansată”, ”Transmiterea de cunoaştere prin activităţi didactice performante”, ”Utilizarea cunoaşterii prin servicii inovative către comunitate” şi
”Diseminarea cunoaşterii prin publicaţii, inclusiv reviste şi edituri proprii”. A înfiinţat în 1922 “Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată și Aplicată“, primul institut de psihologie experimentală din România, formând o echipă valoroasă de psihologi experimentalişti, psihologia românească rămânând până astăzi pe un fundament riguros experimental. Datorită eforturilor sale a fost introdusă fişa de observaţie psihologică în toate şcolile din România, au fost înfiinţate institute psihotehnice la Bucureşti şi Cluj.
A fondat şi a condus „Revista de Psihologie”, apărută la Cluj între 1938-1949.
Ca rector al universităţii clujene, a fost rectorul cu cele mai vaste realizări în perioada interbelică, fiind primul rector din Cluj ales în două legislaturi.
A încetat din viață pe 26 martie 1958, la București.
(diferite surse)
