Remember. Oskar Lindberg (1887-1955)

Remember. Oskar Lindberg (1887-1955)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Compozitorul și organistul suedez Oskar Lindberg s-a născut pe 23 februarie 1887, la Gagnef. A crescut în regiunea Dalarna, ale cărei natură, istorie și popor i-au fost cea mai mare sursă de inspirație pentru compozițiile sale.

Încă de la vârsta de 14 ani a fost organist la biserica localității natale. A studiat muzica (orgă, pedagogie muzicală și muzică bisericească) la Academia Regală de Muzică din Stockholm. În paralel, a studiat compoziția cu Ernst Ellberg și Andreas Hallén, iar ulterior dirijatul la Sondershausen, Germania. Între 1914 și 1955 a fost organist la Biserica Trefaldighetskyrkan, din Stockholm.

Compozițiile sale sunt împărțite în blocuri mari și sunt caracterizate de o armonie cu o coloratură amplă, puternică și foarte schimbătoare. Pare că a fost influențat în oarecare măsură de Sibelius și de compozitori ruși, precum Rahmaninov.

Oskar Lindberg este unchiul compozitorului de jazz Nils Lindberg.

A încetat din viață pe 10 aprilie 1955, la Stockholm.

Citit 498 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Aprilie 2025 23:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.