În state precum Emiratele Arabe Unite sau Marea Britanie, oamenii nu au voie să facă sex pe... motociclete. Amuzant sau nu, în lume există legi de-a dreptul ciudate, care te pot arunca în închisoare dacă nu ești... cuminte.
Ai putea crede că viața sexuală nu este reglementată prin lege, exceptând, desigur, deviațiile grave precum pedofilia sau violul. În unele țări, însă, legiuitorii au fost, se pare, foarte preocupați de viața sexuală a cetățenilor și au introdus în legile oficiale foarte multe aspecte la care nu te-ai fi gândit că pot fi cuprinse într-un cod penal. Însă, cu cât oamenii par mai liberi, cu atât se demonstrează că, în realitate, sunt doar neștiutori.
Iată câteva dintre cele mai ciudate legi care reglementează viața sexuală. Ar fi bine să le rețineti, în cazul în care planificați vreo călatorie!
1. În Emiratele Arabe Unite, mai precis în Dubai, orice tip de manifestare a afecțiunii în public poate fi pedepsită cu zece zile de închisoare pentru fiecare persoană implicată. În cazul în care manifestarea afecțiunii se face sub influența băuturilor alcoolice, pedeapsa poate fi majorată la un an de închisoare. Și sărutul pe obraz este considerat infracțiune!
2. În Uruguay este perfect legal ca, în cazul în care un bărbat este prins făcând sex cu soția altui bărbat, soțul încornorat să îl ucidă pe amant sau să îl castreze, iar soției poate să îi taie nasul.
3. În Estonia, mai precis în capitala Tallinn, actul sexual trebuie să beneficieze de atenția totală a participanților. De aceea, legea interzice să joci șah în timp ce faci sex.
4. În Arizona, SUA, este ilegal sa deții mai mult de două vibratoare.
5. Revenind la Dubai, sexul în afara căsătoriei este strict interzis de lege și este pedepsit cu mai mult de un an de închisoare pentru fiecare parte implicată. Pedeapsa este aceeași și în cazul violurilor, ceea ce înseamnă ca atât agresorul, cât și victima vor fi pedepsiți pentru infracțiune.
6. În Utah, SUA, este ilegal să te căsătorești cu verii primari. Însă legea nu se aplică persoanelor de peste 65 de ani sau persoanelor de peste 55 de ani care pot dovedi cu documente medicale ca ambii parteneri sunt infertili. În cazul in care infertilitatea nu este dovedită, căsătoria este considerată nulă dacă deja a avut loc.
7. În Iowa, SUA este împotriva legii ca un bărbat cu mustață să sărute o femeie în public.
8. În Massachusetts, SUA, este ilegal ca o femeie să stea deasupra în timpul actului sexual.
9. Tot în Massachusetts, SUA, este ilegal ca o femeie și un bărbat care închiriază o cameră de hotel sa doarmă dezbracați. S-au gândit la multe oamenii legii din Massachusetts, nu-i așa?
10. Sodomia este ilegală, în general, în Idaho, Utah, Michigan, Virginia, North Carolina, South Carolina, Florida, Alabama, Mississippi și Louisiana, SUA. Pe de altă parte, în Montana, Kansas, Oklahoma and Texas, sodomia este ilegală doar în ceea ce îi privește pe homosexuali.
11. În Carolina de Nord, SUA, cuplurile sunt obligate prin lege să facă sex doar în poziția misionarului și cu draperiile trase.
12. În Oregon, SUA, este interzis prin lege să vorbești "murdar" în timp ce faci sex. Legea nu specifică însă exact ce înseamnă "vorbit murdar".
13. În Spania este ilegal să faci sex pe plajă, indiferent despre ce tip de activitate sexuală vorbim. Legea prevede o amendă de până la 75.000 de euro, prin urmare costă prea mult ca să te mai excite ideea.
14. În Texas, SUA este ilegal să deții mai mult de șase dildouri. În cazul în care acest lucru se întâmplă, legea consideră că s-a săvârșit o infracțiune de clasa A și pedeapsa este amenda de până la 4.000 dolari și/sau închisoare de până la un an.
15. În Londra, Marea Britanie, legea interzice actul sexual pe o motocicletă. De asemenea, este împotriva legii să îi ceri unei femei ”ciudate” să faceți sex într-un pub. Transsexualul în cauză va ajunge la închisoare, iar solicitantul serviciilor sexuale va plăti o amendă de aproximativ 250 de lire sterline și până la 3 luni de închisoare.
16. În California, SUA, deși incredibil, este interzis prin lege ca unul dintre parteneri să atingă orgasmul înaintea celuilalt, mai ales în timpul preludiului.
17. In Ungaria, legea este foarte clară: nu este permisă întreţinerea actelor sexuale cu lumina aprinsă; legea prevede întreţinerea actelor sexuale pe întuneric. Chiar şi în propria casă, cu propria soţie/ propriul soţ.
18. În Clinton, Oklahoma, este interzis prin lege ca un bărbat să se masturbeze în timp ce privește un cuplu care întreține un act sexual pe bancheta din spate a unei mașini parcate într-un cinematograf drive-in. Foarte exact! Este adevărat că această lege a fost abrogată în 1975, însă trebuie să știți că până în acel moment era interzis prin lege ca soții să se angajeze în anumite practici sexuale, pedeapsa fiind de 15 ani de închisoare. Una dintre practicile interzise era, desigur, sexul oral, chiar și în intimitatea propriului dormitor.
19. În Skullbone, Tennessee, legea interzice femeii să îi "ofere plăcere" unui bărbat aflat în spatele volanului unui autovehicul în mișcare. Orice bărbat oprit de poliție și surprins cu pantalonii descheiați riscă o amendă de minimum 50 de dolari și 30 de zile de închisoare.
20. În Michigan, SUA, persoanele necăsătorite pot fi amendate cu până la 5.000 de dolari dacă sunt surprinse întreținând relații sexuale și pot fi pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani. Adulții necăsătoriți din Texas prinși că fac sex pot fi acuzați de conduită necorespunzătoare și amendați cu 500 de dolari. În Arizona, adulții necăsătoriti care sunt prinși că fac sex pot fi trimiși la închisoare pentru 3 ani.
21. În South Dakota, SUA, există o lege care cere pedepsirea cu 10 ani de închisoare pentru "copulare cu gura". În Utah, SUA, sexul oral reprezintă o infracțiune ce se pedepsește cu 6 luni de închisoare și o amendă de 299 de dolari. În Rhode Island, SUA, legea definește sexul oral ca fiind un act "abominabil, o crima detestabilă împotriva naturii" și este pedepsit cu închisoare de la 7 la 10 ani. Tot sexul oral este interzis prin lege și în New Mexico, unde participarea la un asemenea act se pedepsește cu amendă de 5.000 de dolari și cu închisoare de la 2 la 10 ani. Statul Florida, SUA, pedepsește participarea la sexul oral cu 20 de ani de închisoare.
22. Buckfield, Maine, SUA, are o lege neobișnuită cu privire la sex și la șoferii de taxi. Legislația locală spune că unui șofer de taxi îi este interzis să taxeze un pasager care îi oferă favoruri sexuale în schimbul cursei care îl duce pe client acasă de la un club sau alt local unde se servesc băuturi alcoolice.
23. În Carlsbad, New Mexico, SUA, există o lege care interzice cuplurilor să facă sex într-un autovehicul parcat în timpul pauzei de masă, cu anumite excepții. Cuplurile pot face sex în pauza de masă într-un autovehicul parcat cu condiția ca mașina respectivă să aibă draperii bine trase sau alt sistem de acoperire a ferestrelor dinspre interior, astfel încât străinii să nu poată privi înăuntru în timpul în care se desfășoară activitățile sexuale.
(Articol realizat din surse online)