Un neurolog care a efectuat o colonoscopie, un RMN realizat de un specialist necorespunzător... Deși a sedus milioane de fani, serialul „Dr. House” nu este 100% credibil, au scris într-un studiu trei medici croați, după ce au analizat fiecare minut din cele 177 de episoade ale acestei producții de televiziune, informează AFP și Agerpres. În total, 77 de erori au fost descoperite.
Serialul american ce prezintă activitatea de zi cu zi a genialului, dar insuportabilului doctor Gregory House, un fel de Sherlock Holmes din sectorul medical, confruntat cu cazuri aproape imposibil de rezolvat, pe care reușește aproape întotdeauna să le trateze, a fost difuzat între anii 2004 și 2012. În perioada sa de maximă popularitate, fiecare episod era vizionat de aproape 20 de milioane de telespectatori.
În total, 77 de erori au fost dezvăluite în studiul realizat de cei trei neurologi din Croația, scriu sursele citate. „Ne-am concentrat pe diagnosticele principalelor cazuri, modul în care a fost reprezentată practica medicală și detectarea erorilor medicale”, a explicat Denis Cerimagic, autorul principal al studiului și profesor la Universitatea din Dubrovnik.
Cea mai evidentă eroare: pe parcursul episoadelor, personajul Dr. House, celebru și pentru bastonul său, folosește acest obiect ținându-l pe partea greșită a corpului. „Era mai eficient pe ecran, pentru a sublinia șchiopătatul său”, a explicat Denis Cerimagic. Alte erori: membrii echipei sale realizau proceduri medicale care sunt în mod normal efectuate de alți specialiști.
Aproape nimeni nu mai folosește termometrul cu mercur, o criză cardiacă nu este sinonimă cu un infarct, o singură injecție nu poate vindeca o carență de vitamina B 12 și nu există o chimioterapie unică pentru a putea trata diferite tumori, așa cum au lăsat să se înțeleagă unele dintre episoade. În ceea ce privește rezultatele de laborator, acestea au fost mereu obținute în doar câteva ore, indiferent de complexitatea analizelor.
Comportamentul arareori etic al personajului Dr. House, dependența lui de opioide și metodele puțin ortodoxe ale echipei sale pentru stabilirea unui diagnostic nu sunt niciodată sancționate.
Chestiunea exactității diagnosticelor formulate de Dr. House a fost deja ridicată în câteva articole științifice, pe care cei trei medici croați - Denis Cerimagic, Goran Ivkic și Ervina Bilic -, mari fani ai serialului, nu au uitat să le citeze în studiului lor, intitulat „Dr. House: Între realitate și ficțiune”.
Proliferarea serialelor tv cu specific medical din ultimii ani îi determină pe regizori să fie cât mai exacți posibil, iar conținutul lor reflectă din ce în ce mai fidel munca angajaților din sectorul sanitar. „De acum, doar profesioniștii din domeniul sănătății pot remarca erorile”, a declarat, zâmbind, Denis Cerimagic.