Actorul și regizorul american Marlon Brando s-a născut pe 3 aprilie 1924, la Omaha, statul Nebraska.
A crescut în Illinois şi a lucrat în restaurante, după ce a fost dat afară de la o academie militară, pentru ca ulterior tatăl său să-i finanţeze studiile. S-a mutat la New York, unde a studiat actoria cu Stella Adler, la Studioul ”Lee Strasberg”.
A debutat pe Broadway în pelicula ''I Remember Mama'' (1944), în regia lui John Van Druten. Pentru interpretarea sa din ''Truckline Caf'' (1946) a fost votat de criticii de teatru din New York cel mai promiţător actor. În 1947, a interpretat unul dintre cele mai bune roluri ale sale, în piesa ''Un tramvai numit dorinţă''.
A debutat într-o producţie la Hollywood în pelicula ''The Men'' (1950) în rolul unui veteran din Al Doilea Război Mondial. În 1951, a interpretat rolul Stanley Kowalski în pelicula ''Un tramvai numit dorinţă'', care a fost foarte bine primită de public şi de critici şi a obţinut patru premii ale Academiei Americane de Film (Oscar). Au urmat rolurile din ''Julius Caesar'' şi ''The Wild One'' (1954). Rolul muncitorului portuar din pelicula ''On the Waterfront'' (1954), în regia lui Elia Kazan, i-a adus Premiul Oscar.
De-a lungul carierei, a câştigat 28 de premii şi a fost nominalizat la alte 33 de distincţii.
A încetat din viață pe 1 iulie 2004, la Los Angeles.