Actorul, regizorul și producătorul american Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent, a murit, marți, la vârsta de 89 de ani, la reședința sa din Sundance, în munții din Utah, înconjurat de cei dragi.
Considerat inițial „doar un alt blond din California”, Redford s-a făcut remarcat prin farmecul personal, impunându-se timp de o jumătate de secol drept unul dintre cei mai valoroși actori din industrie și una dintre cele mai iubite vedete de cinema din întreaga lume, scrie Agerpres.
El a făcut inimile să bată mai repede în roluri romantice precum „Departe de Africa”, a abordat politica în „Candidatul” și „Toți oamenii președintelui” și și-a ironizat imaginea de „băiat de aur” în roluri precum cel al unui fost campion de rodeo alcoolic în „Călărețul electric” sau al unui milionar de vârstă mijlocie care oferă bani pentru sex în „Propunere indecentă”.
A folosit milioanele câștigate pentru a lansa, în anii 1970, Institutul și Festivalul Sundance, promovând cinematografia independentă cu mult înainte ca filmele mici și neconvenționale să ajungă la modă.
Nu a câștigat niciodată Oscarul pentru cel mai bun actor, însă debutul său ca regizor - drama de familie „Oameni obișnuiți” (1980) - a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun regizor.
Cu toate acestea, a rămas cunoscut pentru cele două filme timpurii realizate alături de Paul Newman - westernul „Butch Cassidy și Sundance Kid” (1969) și comedia „Cacealmaua” (1973), ambele devenite clasice. „Butch Cassidy” l-a transformat pe Redford în vedetă peste noapte, însă actorul nu s-a simțit niciodată confortabil cu statutul de celebritate sau cu imaginea de idol masculin, care l-a urmărit până târziu, după ce împlinise 60 de ani.
În 2002, a primit un Oscar onorific pentru întreaga carieră.
Foarte discret în plan personal, Redford a cumpărat, la începutul anilor 1970, un teren într-o zonă izolată din Utah pentru reședința familiei, bucurându-se de un nivel de intimitate necunoscut majorității supervedetelor. A fost căsătorit timp peste 25 de ani cu Lola Van Wagenen, de care a divorțat în 1985, iar în 2009 s-a căsătorit cu artista germană Sibylle Szaggars.
A continuat să joace și să producă filme până la sfârșitul vieții. În 2017, a împărțit din nou ecranul Jane Fonda în drama Netflix „Our Souls at Night”, o poveste de dragoste dintre o văduvă și un văduv. Redford a declarat atunci că acesta va fi unul dintre ultimele sale filme în calitate de actor și că intenționează să se concentreze mai mult pe regie.