Cariere. Mariss Jansons, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii

Cariere. Mariss Jansons, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dirijorul leton Mariss Jansons s-a născut pe 14 ianuarie 1943, la Riga. Tatăl său, Arvid Jansons, a fost dirijor asistent la Orchestra Filarmonică din Leningrad sub Evgeni Mravinski.

A urmat studii la Conservatorul din Leningrad. În 1973, a fost numit asistent al lui Evgheni Mravinski la orchestra din St. Petersburg, dirijată şi de tatăl său.

Între 1979 şi 2000, a fost director muzical al Orchestrei Filarmonicii din Oslo, pe care a condus-o către succesul internaţional. A fost dirijor invitat la Berlin, Viena, Londra, dar a condus şi orchestre importante din Statele Unite ale Americii. A fost fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh în 1997, post pe care l-a deţinut până în 2004, şi al Orchestrei Simfonice a Radioului din Bavaria, în 2003.

Din 2004 a fost dirijor şef al Orchestrei Regale Concertgebouw, din Amsterdam, la rândul ei în Top 10 cele mai bune din lume, potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008, fiind cel de-al şaselea dirijor care a deţinut acest post de la fondarea orchestrei, în 1888.

În anul 2007, a obținut un premiu Grammy la categoria „cea mai bună interpretare orchestrală” pentru Simfonia a XIII-a de Dmitri Șostakovici, împreună cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Corul Radiodifuziunii Bavareze și solistul Sergei Aleksașkin.

Dirijorul a deţinut distincţia "Crucea de onoare a Austriei pentru stiinţă şi artă", cea mai înaltă distincție acordată pentru acest domeniu.

Mariss Jansons a dirijat de două ori prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Unul dintre cei mai importanți dirijori ai lumii, muzicianul leton Mariss Jansons a cunoscut o ascensiune fulminantă, în special în perioada petrecută la conducerea faimoasei Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, deși înainte se aflase la pupitrul altor ansambluri simfonice importante. Abordând un repertoriu variat, și-a câștigat reputația de foarte bun dirijor al unora dintre marile opusuri simfonice create în secolul al XX-lea de Bartok, Rahmaninov, Ravel, Sibelius, Mahler, Dukas, Şostakovici ș.a.

A încetat din viață pe 1 decembrie 2019, la Sankt Petersburg.

Citit 183 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Ianuarie 2026 10:05

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro