Harry Brauner, folclorist și etnomuzicolog de origine evreiască, s-a născut pe 24 februarie 1908, la Piatra Neamț.
A fost unul din cei care au descoperit-o pe cântăreața Maria Tănase.
A studiat la Conservatorul din București. În 1928, a fost numit secretar al Arhivei de Folclor de pe lângă Societatea Compozitorilor, iar în 1929, sociologul Dimitrie Gusti l-a inclus în echipa multidisciplinară de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș, din care mai făceau parte Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Margareta Sterian, Tudor Vianu, Emanoil Bucuța, Lena Constante.
A fost profesor de muzică la Liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele, apoi la liceele ”Sf. Sava”, ”Mihai Viteazul” și ”Matei Basarab” din București.
În 1950, din cauza relațiilor sale de prietenie cu Lucrețiu Pătrășcanu, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă de înaltă trădare (executând 12 ani).
Din 1971, a condus primul laborator etnomuzicologic înființat pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.
Cel mai cunoscut volum al său este “Să auzi iarba cum crește”.
A încetat din viață pe 11 martie 1988, la București.

