Filosoful și sociologul german Jürgen Habermas s-a născut pe 18 iunie 1929, la Düsseldorf.
A studiat filosofia, psihologia, literatura germană şi economia, la Gottingen, Zurich şi Bonn.
Considerat pe scară largă drept un intelectual european de frunte al secolului al XX-lea, şi-a conceput principalele lucrări la Frankfurt, unde şi-a început cariera, în anii 1950, în cadrul Institutului pentru Cercetare Socială, sub îndrumarea filosofului Theodor W. Adorno.
În teza sa de abilitare, Habermas a prezentat evoluţia sferei publice, de la saloanele burgheze ale Europei secolului al XVIII-lea până la transformarea sa din secolul al XX-lea într-o arenă publică guvernată de mass-media. Mesajul a rezonat cu germanii vestici din perioada postbelică, care învăţau să discute liber despre politică, după eliberarea de sub dictatura nazistă şi pe fondul unui guvern conservator, care, de asemenea, avea puţină toleranţă faţă de disidenţă.
Philipp Felsch, autorul biografiei „Filosoful”, a afirmat că Habermas a devenit un fel de „educator public” al germanilor din perioada postbelică, fiind în egală măsură optimist şi sceptic cu privire la capacitatea acestora de a susţine o democraţie liberală.
Habermas a lansat o dezbatere despre Holocaust în 1986, după ce istorici precum Ernst Nolte susţineau că crimele naziste nu erau unice şi puteau fi înţelese în contextul istoric mai larg al războiului şi violenţei din Europa.
Apărând unicitatea atrocităţilor celui de-Al Treilea Reich, Habermas credea că „Vergangenheitsbewältigung”, sau împăcarea cu trecutul, trebuia să fie esenţială pentru identitatea ţării.
Habermas a devenit ulterior un fervent susţinător al integrării europene ca poliţă de asigurare împotriva renaşterii naţionalismului german. După trecerea în noul secol, el a încercat - fără succes, în cele din urmă - să promoveze o constituţie europeană.
Într-o evoluţie larg dezbătută, Habermas s-a orientat din ce în ce mai mult către religie ca forţă importantă, potenţial binevoitoare, în societatea modernă. Cândva un susţinător ferm al secularizării, el a favorizat în cele din urmă coexistenţa profanului şi a sacrului. „Religia”, spunea el, „este încă indispensabilă în viaţa de zi cu zi, pentru normalizarea relaţiei cu extraordinarul”.
Dintre lucrările sale fundamentale, amintim: „Transformarea structurală a sferei publice” și „Teoria acţiunii comunicative”.
A încetat din viață pe 14 martie 2026, la Starnberg.
