Maria Crăciun a cântat cu Albano! Autograf pentru cititorii Vieţii libere

Maria Crăciun a cântat cu Albano! Autograf pentru cititorii Vieţii libere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Întâlnirea Mariei Crăciun cu cântăreţul italian Albano s-a soldat cu un autograf pentru cititorii "Vieţii libere".  „Albano a trimis gălăţenilor şi cititorilor ziarului ˝Viaţa liberă˝ un salut călduros şi toată dragostea sa”, ne-a spus Cătălina Crăciun, mama Mariei.

Maria Crăciun a deschis concertul marelui interpret Albano susţint  sâmbătă, la Bucureşti, cu frumosul cântec în limba italiană „Felicita”. Prezenţa gălăţencei la spectacolul organizat de primarul Sectorului II din Capitală nu s-a rezumat la atât. Maria a cântat alături de marele artist şi „La vie en rose”, şlagărul lui Edith Piaf cu care gălăţeanca s-a remarcat la o emisiune a Televiziunii italiene Rai Uno.

„Momentul care ne-a suprins însă pe toţi cei care eram prezenţi la concertul din Capitală a fost în finalul întâlnirii, când s-a interpretat Imnul României nu numai de Maria, ci şi de Albano. Oaspetele italian a fost impresionat de căldura publicului din România, de vocea Mariei, de proverbiala ospitalitatea românească", a adăugat Cătălina Crăciun.

În numele cititorilor „VL”, mulţumim interpretului italian pentru cântecul şi gândul frumos cu care ne bucură!

Citit 1808 ori Ultima modificare Marți, 15 Mai 2012 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.