O atracţie în plus pentru copii: Veveriţe la Grădina Botanică
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

O atracţie în plus pentru copii: Veveriţe la Grădina Botanică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Părinţii care n-au uitat de năzbâtiile lui „Chip şi Dale”, din copilărie, puştii care n-au ratat aventurile veveriţoilor-vedete Alvin, Theodore şi Simon, şi fetiţele care s-au îndrăgostit de-a binelea de fermecătoarele veveriţe Britanny, Jeanette şi Eleanor din filmul animat „Alvin and the Chipmunks” au toate motivele vină la Grădina Botanică. La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii vor putea admira, în curând, nişte veveriţe adevărate. E drept, sunt europene şi nu americane precum cele din desenele animate, şi nu ştiu să cânte... ori cel puţin n-au dat semne că ar avea talente muzical-coregrafice, până acum. Dar sunt cât se poate de nostime, jucăuşe şi gingaşe şi cu siguranţă îi vor cuceri pe cei mici. Veveriţele vor ajunge în curând la Grădina Botanică, fiind donate de omul de afaceri Marian Băilă. Deocamdată, neastâmpăratele veveriţe - atât adulţi cât şi puişori - îşi freamătă codiţele stufoase şi aşteaptă cu mare nerăbdare să fie gata volierele în care vor locui cu tot confortul. Şi de îndată ce adăpostul lor va fi realizat, se vor instala în Grădina Botanică şi îi vor încânta pe cei mici şi mari cu drăgălăşenia şi joaca lor.

   

Citit 2298 ori Ultima modificare Duminică, 04 Mai 2014 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.