PAMFLET. Adevărul despre salariile din Galaţi

PAMFLET. Adevărul despre salariile din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Bugetul de salarii al Primăriei Galaţi este mai mare decât bugetul de investiţii. Din această vară, să fii bugetar nu mai e chiar o ruşine din punct de vedere financiar. Dimpotrivă: mulţi ridică lunar de la casierie mai mult decât unii patroni de la propriile firme. Astăzi vă spunem câteva lucruri mai puţin ştiute despre salarii şi bani în administraţia locală şi în lumea politică gălăţeană.

Faţă de anul trecut, Pucheanu o are de două ori mai mare

Leafa, evident, că la alte lucruri nu ne băgăm. Deci potenţa financiară a primarului a ajuns la peste zece mii de lei pe lună, ceea ce, să recunoaştem, nu e prea mult pentru un primar al unui oraş din UE. "E un salariu impotent. Mă dezamăgeşte taman când am mai multă nevoie de el. Uneori e şi precoce: abia intră, că s-a şi terminat", se apără Ionuţ Pucheanu, atunci când este întrebat despre puterea lui financiară.

Nici viceprimarului Picu Roman nu îi ajung banii: "Strâng două luni pentru un trening"

Picu Apostol Roman îşi cheltuieşte toţi banii pe care îi câştigă de la Primărie pe treninguri de firmă, cum ar fi Adibas. "Eu am o prestanţă, nu pot să apar pe Facebook cu orice ţoală pe mine. Trebuie să fiu mereu în pas cu moda şi nici nu pot să apar de mai multe ori cu acelaşi trening. Din acest motiv, am nevoie de mai multe rânduri, ca să le pot schimba. Altfel, risc să am apariţii rare pe Facebook şi, în acest fel, îmi dezamăgesc fanii", a explicat Picu Apostol Roman.

Potrivit site-urilor de specialitate, un trening Adibas cu sclipici, favoritul lui Picu, costă în jur de 5.000 de euro. "Nu îmi permit prea multe. Muncesc de mă spetesc şi într-un mandat abia strâng o duzină. Dar măcar nu sunt de duzină. Nici treningurile, nici eu", a completat viceprimarul Galaţiului.

Florin Pâslaru nu se plânge: "N-am salariu. Şi dacă aş avea, ce să mai fac cu el?"

Florin Pâslaru se numără printre puţinii oameni politici din Galaţi care nu se plâng de bani. Surse din anturajul pesedistului spun că Pâslaru învârte atâţia bani, încă un salariu mai mult l-ar încurca. "Nu ştie nimeni de unde are bani, pur şi simplui vezi că bagă mâna în buzunar şi scoate câte o tufă de Emineşti. Numai cu bancnote din astea umblă, că speră mereu ca vânzătorii să îi spună că nu au rest şi să îi dea pe datorie", a povestit un apropiat al lui Pâslaru.

Dacă nimeni nu ştie de unde vin banii, toată lumea ştie de ce rămân la Pâslaru. "Nu dă bani niciodată. Unii nu dau lunea, că-s superstiţioşi. Pâlsaru e superstiţios numai în zilele săptămânii care se termină în vocală. Adică luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică. Doar în restul săptămânii mai scapă câte un zece lei", a completat sursa.

Banul Moldovei

Alte ştiri pe scurt despre salarii

BANI * Viorel Ştefan e foarte dezamăgit că a plecat de la Finanţe. "Dacă mai stăteam acolo doar un an, familia mea nu mai avea griji cu banii în următoarele cinci generaţii", spune fostul ministru de la Finanţe.

* Dan Nica e ingenios. A rugat o bancă să monteze un bancomat la sediul PSD, ca să se poată lăuda apoi în oraş că Partidul a dat bani oricui a cerut acest lucru.

* Nicolae Bacalbaşa o duce rău cu banii de când nu mai apare la televiziuni îmbrăcat ca Spiderman. "Când mergeam la Dan Negru, îmi făceam plinul pentru zile albe. Am câştigat la "Te pui cu bolondele" cât într-un mandat întreg de parlamentar", a spus Bacalbaşa.

* Paul Găvănescu urmează să fie dat afară din PNL, pentru că face partidul de râs. "Este singurul care îşi merită indemnizaţia de consilier. Noi avem o tradiţie la PNL, să nu facem nimic pentru salariu", a explicat Victor Paul Dobre.

* Gelu Stan, directorul Apă Canal, a fost foarte binevoitor atunci când l-am rugat să ne spună ce salariu are. "Sigur că vă spun. Vă transmit imediat cifra pe fax. Sper că aveţi suficientă hârtie în fax, da?", a spus Gelu Stan.

Ban Negru

Clasamentul partidelor, la salarii publice

Aşa cum era de aşteptat, pe primul loc într-un clasament neoficial al partidelor cu membri care încasează bani publici se află PSD. Surprizele se ţin lanţ atunci când e vorba despre următoarele partide clasate. Pe locul al doilea se află PSD, iar pe poziţia a treia se situează PSD. Primul partid în afară de PSD care apare în topul primelor 100 de partide se află pe locul 99. Este vorba, evident, tot despre PSD. Partea bună, este că PSD se află şi pe ultimul loc al clasamentului.

Hop 100

Pamflet în versuri. Autoportret (I)

Clevetitoare, sclipicioasă şi cocotă,/ dau din căpşor... şi din buric... ş-ademenesc/ proşti tatuaţi, golani cu stirpe mafiotă,/ caricaturi şi-ntârziaţi de neam porcesc!

Mă ondulez ca o sirenă răpănoasă/ printre ghiorlani libidinoşi, printre-ngălaţi.../

şi stau femur peste femur, meticuloasă,/ chiar şi când dorm cu zvânturatici a/pretaţi!

Am lovitură pentru toate cele sfinte/ şi mă comport funambulesc în orice loc,/ în orice timp, nu am preget, nu am cuvinte:/ mama-i zurlie, tata parcă-i ventriloc!

Uită-te bine: tu nu vezi ce amănunte/ port şi la provă şi la pupă? chiar nu vezi/

că-s modernistă, că designul  mea n-ascunde/ apucături de gospodină cu trei iezi?

Submarin Cosorescu

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 3044 ori Ultima modificare Vineri, 22 Septembrie 2017 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.