Apa pierdută în rețelele municipiului Galați va fi găsită mai repede, avariile vor fi identificate mai rapid, iar serviciul de alimentare cu apă va deveni astfel mai eficient. Acestea sunt dezideratele investiției de circa 3 milioane de lei pe care operatorul regional Apă Canal Galați a demarat-o pentru dezvoltarea unui sistem inteligent de reducere a pierderilor în sistemul de alimentare cu apă din oraș. Contractul, cu o valoare de 2,959 milioane de lei (fără TVA), a fost adjud ...
„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinescu – a căpătat, la Galaţi, o versiune nouă: „Dunăre, Dunăre… mal plin de gunoaie”. Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” ne-au fost transmise pe adresa redacţiei de către un cititor al „Vieţii libere”, cu următorul mesaj: „Vă semnalez starea în care a rămas malul Dunării din Galați după scăderea apelor. Pe întreaga ...
Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Prefectura informează cetățenii că, în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, sunt planificate noi exerciții și trageri pe toată durata lunii viitoare. Acestea vor avea loc, între orele 08.00 și 22.00, în fiecare din următoarele zile: 1-2 august, 3-9 august, 10-16 august, 17-21 august, 24-28 august și 31 august.   În aceste perioade, este interzis accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonulu ...
Numărul consultațiilor gratuite diferă în funcție de vârsta pacientului. Persoanele între 18 și 39 de ani pot beneficia de două consultații preventive pe an. Pentru cei trecuți de 40 de ani sunt decontate până la trei consultații anual, dacă nu suferă de boli cronice, respectiv două consultații pe an pentru cei aflați deja în evidența medicului cu astfel de afecțiuni. Analize și investigații gratuite pentru depistarea cancerului În situația în care medicul de familie ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Luni, 27 Iulie 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele de cumpărare s-au ridicat la doar 985,1 milioane lei, continuând astfel situația din ultimele săptămâni în care cumpărătorii nu s-au mai înghesuit să cumpere bonuri emise de Trezorerie, în condițiile în care inflația taie mult din randamentele acestora. La finalul ședinței, Finanțele s-au împrumutat cu 700 milioane lei pentru care au acceptat să plătească o dobândă medie ...
Recent, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în România, un cetățean ucrainean, de 61 de ani, șofer al unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Ambele vehicule erau înmatriculate în Ucraina. În urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României suspendat. Ucr ...
Parlamentarii au început luni, 27 iulie, o sesiune extraordinară de cinci zile. Au la dispoziție o săptămână pentru proiecte amânate de luni de zile sau chiar ani. Urgența vine din calendarul PNRR, care se încheie la 31 august. Guvernul interimar nu poate folosi ordonanțe de urgență și nici angajarea răspunderii pentru a trece aceste reforme. Adoptarea legilor deschide drumul către fonduri, însă plata depinde de evaluarea Comisiei Europene. Pe agendă se află cinci proiecte l ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 28 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Marți, 28 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Smârdan și Matca, iar pe DN 25, la Independența și Tudor Vladimirescu. Pe DN 26, radarele se vor afla la Vânători ...
Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate privind electrificarea Liniei 600 Tecuci Nord – Bârlad – Vaslui – Iași (Nicolina). Contractul a fost atribuit către TPF Inginerie SRL, pentru suma de 29 milioane de lei, și va avea o durată estimată de 28 de luni. Conform SRCF Iași, printre beneficiile urmărite la finalul investiției preconizate se numără creșterea vitezei medii de circulație a trenurilor, creșterea atract ...
FOTBAL. Campionatul European Universitar de fotbal a debutat în weekend, cu 16 echipe repartizate în patru grupe. Reprezentanta țării noastre, echipa Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, se află în grupă cu echipa Olandei: 1-1  în primul meci, gol marcat de Costea, și penalti ratat de Tănase. A continuat luni cu Croația (scor 0-3, la pauză 0-1) și va întâlni reprezentanta Finlandei (marți la prânz).Primele două clasate în fiecare grupă se califică pentru faza ...
Pagina 12 din 4139