Charlie Sheen, o carieră distrusă de alcool şi droguri
Sâmbătă, 27 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în MAGAZIN
Charlie Sheen, la un moment dat cel mai bine plătit actor din televiziune, spune că a trecut de ani de zile peste problemele cu consumul de alcool și droguri care i-au ruinat cariera, relatează Yahoo News.
Actorul, acum în vârstă de 60 de ani, al cărui nume real este Carlos Irwin Estévez, a relatat într-un interviu la emisiunea „60 Minutes Australia” că până și cartelul de traficanți a ajuns să-l taie de pe lista sa a cumpărătorilor. „Nu mai văzuseră pe cineva care să ...
Banca Națională a României (BNR) va introduce în circuitul numismatic, începând din 22 septembrie, o monedă din argint dedicată centenarului nașterii marelui actor Toma Caragiu. Piesa are valoarea nominală de 10 lei, un tiraj maxim de 5.000 de exemplare și un preț de vânzare de 620 de lei, fără TVA, incluzând broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Aversul redă elemente legate de arta teatrală, stema României și anul de emisiune, iar pe revers se află portr ...
Owen Cooper, cel mai tânăr câștigător al unui Emmy
Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în MAGAZIN
La doar 15 ani, actorul britanic Owen Cooper a scris istorie la Premiile Emmy 2025, devenind cel mai tânăr câștigător masculin al prestigiosului trofeu. Cooper a fost recompensat cu premiul pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru interpretarea lui Jamie Miller în miniserialul „Adolescence”/ „Adolescență coruptă”. Filmările au avut loc când Owen Cooper avea doar 14 ani, iar succesul său a surprins întreaga industrie.
Mai puțin cunoscut până acum este faptul ...
S-a mai stins o stea. Robert Redford nu mai este
Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Actorul, regizorul și producătorul american Robert Redford, întruchiparea starului hollywoodian carismatic și totodată un susținător influent al filmului independent, a murit, marți, la vârsta de 89 de ani, la reședința sa din Sundance, în munții din Utah, înconjurat de cei dragi.
Considerat inițial „doar un alt blond din California”, Redford s-a făcut remarcat prin farmecul personal, impunându-se timp de o jumătate de secol drept unul dintre cei mai valoroși actori din i ...
A murit Robert Redford, legenda cinematografiei americane
Marți, 16 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marele actor și regizor american Robert Redford, laureat al Premiului Oscar, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani, informează The New York Times.
Redford, considerat o adevărată legendă a cinematografiei și fondator al Festivalului de Film Sundance, a murit în somn, potrivit declarației lui Cindi Berger, directoarea generală a agenției de publicitate Rogers & Cowan PMK. Cauza exactă a decesului nu a fost dezvăluită.
De-a lungul carierei sale impresionante, Redford a ...
Weekendul aniversar al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” va începe sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 19.00, când pe scena de la Casa de Cultură a Studenților se va juca „Fantoma”.
Spectacolul, semnat de Ioana Toloargă și Tudor Licu, este inspirat din povești reale din viața actriței Fani Tardini. Proiectul marchează aniversarea celor 70 de ani ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” și este realizat exclusiv de tineri creatori.
Duminică, 28 septembrie, de la ora 19.00, ...
Testamentul lui Alain Delon, atacat în instanță. Actorul, acuzat de ”iresponsabilitate”
Joi, 04 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, a intentat un proces împotriva fratelui și surorii sale, solicitând anularea testamentului actorului, scrie La Stampa, preluată de Rador - Radio România.
Conform informațiilor Le Monde, Alain-Fabien deține dovezi medicale nepublicate anterior care demonstrează că, atunci când a semnat un al doilea testament, actorul nu mai avea putere de discernământ, pe fondul accidentului vascular cerebral suferit în 2019. Drept urmare, Alain-Fabien, fiul ce ...
Cariere. Charles Boyer, francezul care a sedus Hollywoodul
Joi, 28 August 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Actorul francez Charles Boyer s-a născut pe 28 august 1899, la Figeac.
În timpul Primului Război Mondial, s-a angajat ca infirmier într-un spital, unde interpreta mici schițe comice, pentru a-i amuza pe soldații răniți, iar după încheierea conflagraţiei a plecat la Paris, cu gândul de a studia actoria. Nu s-a mai înscris însă la studii, pentru că în 1920 a avut șansa să înlocuiască un actor care se îmbolnăvise în spectacolul “Aux jardins de Murcie”, a avut succes, ap ...
Gandalf și Frodo se vor întoarce în noul film „Stăpânul inelelor”
Duminică, 24 August 2025 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Sir Ian McKellen, actorul britanic care l-a interpretat pe Gandalf atât în cele trei filme „Stăpânul inelelor”, cât și în lungmetrajele „Hobbitul” care le-au urmat, spune că viitorul titlu al francizei va marca atât întoarcerea personajului său, cât și a lui Frodo, jucat în trilogia originală de Elijah Wood, relatează revista Variety și HotNews. În timpul unei discuții cu public organizate ce a avut loc duminică în cadrul evenimentului „For Love of Fantasy” de l ...
Tom Cruise - un Oscar onorific, dar și un eșec de casă cu ultima „Misiune: Imposibilă”
Sâmbătă, 23 August 2025 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia americană de film, pentru întreaga sa carieră bogată, în cursul căreia distincția supremă i-a scăpat întotdeauna, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Actorul în vârstă de 62 de ani, care a încheiat recent saga „Misiune: Imposibilă”, este considerat de mulți ca fiind unul dintre ultimele mari staruri de cinema, capabil să umple sălile de cinema cu numele său. După pan ...

