Medic, psiholog și psihiatru elvețian, Carl Jung s-a născut pe 26 iulie 1875, la Keswil, cantonul Thurgau.
A studiat Medicina generală și Psihiatria la Universitatea din Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich, medic-șef la Clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Universitatea Harvard i-a acordat, în 1936, pentru munca sa de cercetare în psihologie, titlul de cel mai important și eminent om de știință în viață.
Concentrat în jurul studiului psihoter ...
Arheologul și istoricul Radu Popa s-a născut pe 23 iulie 1933, la Sighișoara.
A urmat cursurile Facultăţii de lstorie din Bucureşti, specializându-se în istorie şi arheologie medievală, și ale Facultăţii de Drept. După absolvirea Facultăţii de Istorie, a lucrat la Muzeul de Artă al României (1956-1963), iar din 1963 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie din București. În anul 1968, a devenit doctor în Istorie al Universităţii din Bucureşti, cu o tez ...
Ingmar Bergman, unul dintre cei mai influenţi cineaşti ai lumii
Luni, 14 Iulie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Cineastul și dramaturgul suedez Ingmar Bergman s-a născut pe 14 iulie 1918, la Uppsala. A fost considerat, pe scară largă, unul dintre cei mai mari și mai influenți cineaști din toate timpurile, filmele sale fiind comparate cu „meditații profund personale asupra nenumăratelor lupte cu care se confruntă psihicul și sufletul”. Filmografia sa include peste 60 de filme, acoperind diverse genuri precum drame, thrillere psihologice și studii introspective de caracter.
A dezvoltat o ...
Poetul şi omul politic chilian Pablo Neruda (pe numele real Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) s-a născut pe 12 iulie 1904, la Parral. În 1917 a avut loc debutul literar prin publicarea unei scurte povestiri într-un ziar local, apoi a publicat şi prima sa poezie. În 1920, la 16 ani, a început să publice sub pseudonimul literar Pablo Neruda. Începutul creației sale poetice este de inspirație postromantică („Cântecul sărbătorii”, „Crepuscular”), cu tematică erotică. A ur ...
Afișarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale a adus încă o medie de 10 curat la Galați. Bucurie mare în rândul comunității gălățene, a profesorilor și a noastră a tuturor, căci este o mândrie să vezi atfel de copii. Așadar, dacă inițial, la nivelul întregii țări, erau 75 de medii de 10, acum, după soluționarea contestațiilor, numărul lor a crescut la 85. Nu poate decât să ne bucure numărul mare de elevi performanți, mai ales în contextul actual în care ...
Compozitorul Paul Constantinescu s-a născut pe 30 iunie 1909, la Ploieşti, într-o familie de intelectuali. A fost considerat de muzicologi unul dintre cei mai reprezentativi compozitori după George Enescu.
A urmat Conservatorul din Bucureşti, avându-i profesori pe Mihail Jora, Constantin Brăiloiu şi Dimitrie Cuclin. Între 1933-1935 şi-a perfecţionat studiile muzicale la Viena, cu Franz Schmidt şi Joseph Marx.
Revenit în ţară, a fost profesor de armonie, contrapunct şi compoziţ ...
75 de locuri pentru ofițeri jandarmi, la Academie de Poliție
Joi, 12 Iunie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Tinerii gălățeni care vor să înceapă o carieră în Jandarmerie au posibilitatea, în aceste zile, să se înscrie la concursul pe care Academia de Poliție îl organizează pentru recrutarea noului val de viitor ofițeri.
Pentru sesiunea 2025, instituția de învățământ superior scoate la concurs 75 de locuri destinate absolvenților de liceu, care îndeplinesc condițiile generale și specifice, înscrise în regulament.
Până pe 20 iunie, doritorii își pot exprima opțiunea de ...
Primă de inserție pentru tinerii absolvenți care se angajează rapid
Luni, 19 Mai 2025 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale din România, cu vârsta de cel puțin 16 ani, au la dispoziție o oportunitate financiară importantă pentru a-și începe cariera. Cei care se înregistrează la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în termen de 60 de zile de la absolvire și se angajează cu contract de muncă pe o perioadă de peste 12 luni pot beneficia de o primă de inserție în valoare de 1.980 de lei.
Această primă, finanțată ...
Târg de joburi și stagii pentru studenți și absolvenți
Luni, 19 Mai 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, 21 mai 2025, studenții și absolvenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) au o oportunitate excelentă de a-și lansa sau consolida cariera. Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) organizează cea de-a șasea ediție a Târgului de joburi și stagii de practică, un eveniment menit să faciliteze întâlnirea directă cu angajatori de top din diverse sectoare. Între orele 11:00 și 16:00, Campusul Științei (Curtea Interioară), situat pe stra ...
Joi, 15 mai, elevii de clasa a VIII-a din oraș și județ sunt invitați să participe la cea de-a XII-a ediție a Târgului Meseriilor, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați.
Gazda evenimentului va fi Liceul Tehnologic „Radu Negru” din Galați, iar deschiderea este programată la ora 9.00.
Târgul este destinat tinerilor dornici să descopere lumea meseriilor și să-și cons ...