Președintele american John Fitzgerald Kennedy s-a născut pe 29 mai 1917, în Massachusetts, într-o familie cu origini irlandeze. A fost cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
A intrat la Universitatea Harvard în 1936, unde a studiat istoria și relațiile internaționale, iar licența a obținut-o cu o lucrare care trata iminența unui nou război mondial. În timpul studenției, a făcut parte din echipa de fotbal american, însă a avut două accidentări care i-au ...
O flotă a rușilor a ajuns la Havana, în cadrul a ceea ce autoritățile din Rusia susțin că ar fi un exercițiu, relatează Mediafax. Sute de cubanezi și turiști străini au urcat joi la bordul fregatei ruse "Gorșkov", parte a flotei de război care a efectuat manevre militare în Oceanul Atlantic, potrivit Sky News. Autoritățile cubaneze și ruse au convenit să permită cetățenilor accesul la nava-amiral, care a sosit la Havana în această săptămână. Nava este însoțită de s ...
La Havana e ca la noi: oamenii bat cuba, ca să uite de foame
Miercuri, 20 Martie 2024 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ați auzit de CNDR?! Și eu, ieri. E tot un fel de PNRR, dar mult mai rudimentar: Clanul Național de Dresare și Reziliență. Seamănă cu o afecțiune, aparent tratabilă la Obregia și Săpoca, pe care medicii de specialitate o alintă "Lasă, mă, că de astea am mai avut, mai ales voi!"* Culmea ironiei culturale, electorale și mistice, în Rusia! Au fost numărate, de la dreapta la stânga, voturile la alegerile prezidențiale desfășurate în uichend. A ieșit că Rafaed Arafat trebui ...