Camera Deputaţilor a decis, marţi, interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor utilizate în activitatea feroviară, rutieră, maritimă, aeriană, şi în alte sectoare în care lipsa acestora poate produce accidente cu victime. Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 324 de voturi "pentru", 19 voturi "împotrivă" şi 8 abţineri, un proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari din toate grupurile. Deputatul PDL Gheorghe Udrişte, unul dintre iniţiatori, a spus ...

Otopeni. Pauză de tufiş

Vineri, 10 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Scandalul învăţătoarei şpăgare a ajuns la final. La finalul nervilor mei. Directoarea şcolii în care s-a întâmplat năzdrăvănia (aoleu, e vorba doar de o instituţie prinsă că a călcat pe bec) şi-a dat demisia, nu şi institutoarea. Că termenul de învăţătoare e desuet. Bravo ei, de ce să plece? Or veni şi alţi părinţi „săraci sau nesimţiţi” să-şi aducă odraslele la instruit. Şi poate că s-or simţi şi ei, doar învăţământul românesc este absolut grat ...

I-auzi beteala, parlamentarule!

Sâmbătă, 21 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am văzut imagini cu deputatul de Buzău prins în flagrant. Omul, pe numele său de candidat Coman Gheorghe, a căzut în capcană, procurorii DNA fiind de faţă când aşa-zisul demnitar lua mită, nu cine ştie ce, dar este şi mai grav că aleşii neamului prost închid ochii şi pentru două bonuri de masă. Individul, care a dat bir cu fugiţii în momentul în care creieraşului i s-a aprins filamentul, a fost agăţat şi fizic prin judeţul Prahova. Ghiduşul are tupeul să declare c ...
Deputatul PC Bogdan Ciucă a devenit tată în vara anului trecut, dar fiul lui, Vladimir Alexandru Ciucă, deţine deja o mică avere pe numele lui. Deocamdată, tatăl parlamentar nu s-a grăbit să-l împroprietărească şi pe fiu cu unul dintre cele şapte terenuri şi trei case pe care le deţine, dar i-a asigurat din punct de vedere financiar viitorul. Mai exact, ce-i al lui Vladimir Alexandru Ciucă e deja pus de-o parte. Încă din 2012, fiul deputatului a devenit titularul unui depozit ...

Coabitare cu dare la gioale

Miercuri, 07 August 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ăştia doi fac în continuare coabitare, n-am niciun motiv pentru a crede altceva, numai că asistăm la o coabitare cu strigături. Sunt convins că, în momentul în care se găsesc, ciocnesc una mică şi-şi fac urări de sănătate. Prea bătea la ochi pactul de neagresiune dintre Ponta şi Băsescu, aşa că băieţii s-au înţeles să joace fără apărători, să-şi frigă şi la gioale până vor muri alegătorii de curiozitate. Astfel am aflat că Victoraş e în concediu la Miami ...

Mai bine manelist, decât terorist?

Marți, 06 August 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Trăim vremuri incredibile, primim sfaturi de la diverse organizaţii pentru toate activităţile cotidiene, ni se inoculează numai tâmpenii, suntem nişte roboţei pentru care tocmai a fost clonat CIP-ul de comandă... După ce Interpolul a emis o alertă globală cu privire la faptul că Al-Qaida ar elibera la greu deţinuţi terorişti, mi-a picat pe mână o broşură electronică la care au băgat cu cârca angajaţii SRI-ului. Cică, „ce trebuie să faci dacă vii în contact cu un t ...
Deputatul PSD Mihai Sturzu, unul dintre componenţii trupei Hi-Q, a fost prezent, ieri, la Galaţi, unde a avut o întâlnire cu tinerii social-democraţi. Parlamentarul a precizat că vizita în oraşul de la malul Dunării face parte dintr-un turneu pe care social-democratul intenţionează să îl facă, în vacanţa parlamentară, în toate judeţele ţării. Acesta a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează să introducă o lege care să reglementeze voluntariatu ...
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, prin vot, vacantarea locurilor de deputaţi ale lui George Becali şi Aurel Nechita, care şi-au pierdut mandatele ca urmare a unor decizii ale ICCJ definitive şi irevocabile.Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 18 Galaţi al lui Aurel Nechita a avut 242 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 6 abţineri. Vacantarea postului de deputat din circumscripţia 42 Bucureşti al lui George Becali a înregistrat 247 voturi "pentru", unul "împotrivă ...
Deputatul PP-DD, Eugen Chebac, a interpelat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, în legătură cu soluţiile legislative de natură să reglementeze problematica din domeniul pensiilor speciale. Ministrul Muncii i-a răspuns deputatului că în acest moment există în curs de elaborare proiectul de Lege privind pensiile ocupaţionale, care reglementează principiile înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocu ...
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde. Cât poate fi de absurd să plăteşti întocmai şi la timp factura la Apaterm şi să te trezeşti fără apă caldă pentru că banii tăi n-au ajuns „cică” la furnizorul Electrocentrale? Deja sărim de la paradoxuri la aberaţii. Ca să rămânem în sfera absurdului, o să ne îndreptăm atenţia către gălăţenii din Cartierul Aviaţiei, sau mai exact Colegiul nr. 9 din municipiul Galaţi, un veritabil Triunghi al Bermudelor.În urmă c ...
Pagina 5 din 8