Gălăţeanul explică într-un interviu acordat „Vieţii libere” cum a reuşit cu FC Veris Chişinău, echipă care abia venise din liga a treia, să promoveze în primul eşalon şi să joace finala Cupei Moldovei, pierdută la penaltiuri Fostul atacant al Oţelului, Dănuţ Oprea, este antrenorul momentului în Republica Moldova. FC Veris, pe care a preluat-o vara trecută, imediat ce promovase din liga a III-a, şi cu care a reuşit a doua promovare consecutivă, intrând în prima li ...
Un gălăţean de 53 de ani a avut parte de o supriză neplăcută după ce a cumpărat o conservă de fasole cu costiţă. Constantin Angheluţă susţine că în timp ce mânca din conservă a observat un corp străin. „Am început să mănânc şi am văzut chestia aia în furculiţă, am crezut că este un vierme. Mi s-a făcut rău instantaneu. Două zile mi-a fost rău. Nu ştiu dacă este o tenie sau un alt tip de vierme, cert este că mi s-a făcut rău”, povesteşte bărbatul. Cons ...
Cum ajung mai uşor cărţile în casele noastre şi este mări şi ţări  Astăzi şi mâine, utilizatorii Premium cu cont pe Amazon (cei care nu au îşi pot face într-un minut!) pot descărca gratuit un volum de aventuri special (thriller, SF, paranormal, istorie etc. – câte puţin din toate). Este vorba despre ultima carte semnată de gălăţeanul Rareş Strat, „Sărutul lui Simun”, Editura Axis libri 2013, în varianta românească, dar şi în cea engleză – „Embrace of S ...
Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos" (CCDJ) a editat încă o cartolină culturală, de data aceasta dedicată violonistului gălăţean de talie mondială Ştefan Gheorghiu (1926 – 2010), la 87 de ani de la naştere. „Ambasador al culturii muzicale în lume”, artistului i se datorează în mare măsură existenţa şcolii violonistice româneşti de astăzi. „Ca să fii artist, trebuie să fii onest cu tine, cu profesia pe care o faci, trebuie să-ţi placă, să ai pasiune, n ...
* Tecuceanul Adrian Ilinca a venit special din Italia pentru a participa la concurs * Gălăţeanul Alexandru Mircea a reuşit doar să facă sala să râdă în hohote „Eşti gata să faci spectacol? Ne uimeşti?! Nici n-o să te întreb ce talent ai! Vreau să mă surprinzi, atât!”, atât i-a spus Mihai Petre, cel mai sever membru al juriului de la "Românii au talent", tecuceanului Adrian Ilinca, în vârstă de 19 ani. Tânărul a venit special pentru acest show din Italia, unde locu ...
Muzeografii de la Castelul Peleş informează că, în această săptămână, a trecut pragul muzeului vizitatorul cu numărul 7 milioane, din 1990 încoace. Tânărul care miercuri a desăvârşit numărul vizitatorilor din ultimii 23 de ani se numeşte Alexandru Prejmereanu, este gălăţean, are 26 de ani, şi venise împreună cu prietena sa din Anglia, căreia a vrut să îi arate frumuseţile reşedinţei regale de la Sinaia. Muzeografii i-au oferit cuplului care a trecut primul pragul mu ...
Un gălăţean de 32 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu un borcan în interiorul intestinului gros, introdus prin anus. Bărbatul le-a spus medicilor că era curios să vadă ce senzaţie are în urma unui astfel de act. Pentru că obiectul nu a putut fi scos pe alte căi, pacientul a avut nevoie de operaţie. Totul a început miercuri, în jurul orei 11.00, cu un apel la 112. Cel care a sunat a cerut ajutorul Ambulanţei, deoarece avea o durere puternică ...
Un gălăţean de aproximativ 50 de ani a căzut de la etajul 1 al unui bloc situat în Ţiglina 1. Dumitru Enache se afla la o cumetrie şi, după ce a băut bine, a vrut să evite coborârea scărilor. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a acordat gălăţeanului primul ajutor. Din fericire, căzătura nu s-a soldat cu traumatisme grave. ...

Gălăţean găsit spânzurat în balconul propriei locuinţe

Marți, 19 Februarie 2013 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean a fost găsit spânzurat în balconul propriei locuinţe, marţi dimineaţa. Ruda care l-a descoperit a chemat Ambulanţa, însă echipajul nu a putut decât să constate decesul şi să informeze Poliţia. Din spusele medicilor, bărbatul suferea de cancer la colon, boală de care tocmai fusese operat. ...
Chiar dacă merg pe drum neasfaltat, nu au gaz şi, în anumite cazuri, nici măcar apă potabilă în casele de zeci sau sute de mii de euro, gălăţenii tot îşi construiesc vile la Şendreni * Primăria a dat circa 400 de loturi de casă, iar populaţia comunei a crescut în zece ani cu mai mult de 1.000 de locuitori * Sutele de casele sunt care mai de care mai mari şi mai colorate Odată cu înfiinţarea şi extinderea a două noi cartiere de vile, Şendreniul a întinerit şi a deveni ...
Pagina 25 din 26