Mafioții nu se (re)educă la bibliotecă

Joi, 30 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Poate la săpat șanțuri, turnat betoane sau prin mină ar fi vreo șansă, dar să-i pui să șteargă praful pe rafturi sperând că își vor scoate nelegiuirile din cap și vor prețui munca cinstită, în niciun caz. Realitatea ne demonstrează cum niște dealeri care au otrăvit, peste un deceniu, trupuri şi suflete cu porcării ilegale, au zburdat fericiți pe străzi și au propagat un fenomen pe care numai o lege ca-n Malaezia îl mai poate stârpi. Frații Amid se odihnesc acum în ...
Conform unui proiect adoptat de Camera Deputaților ca for decizional, folosirea, fără drept, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia este pedepsită cu închisoare de la 2 la 18 luni sau cu amendă. De asemenea, folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiunile militare, a emblemei sau denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia e ped ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a anunțat în această săptămână că a votat, alături de colegii săi din PNL, pentru noua lege a pensiilor, subliniind că în ultimii 4 ani PNL a majorat în mod constant punctul de pensie.  „PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea veniturilor părinților și bunicilor noștri. Ne dorim ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă și de co ...
Proiectul Legii pensiilor va intra în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor luni, 20 noiembrie, potrivit unei decizii a Biroului permanent al forului legislativ, informează Agerpres. Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen. Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conf ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie şi a punctelor secundare de lucru ca unităţi sanitare de utilitate publică. Actul normativ modifică şi completează în acest sens Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit actului normativ, "asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate public ...

Ordonanța 34/2023 interzice angajările la stat

Luni, 30 Octombrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că Ordonanţa 34/2023 interzice angajările în instituţiile de stat, după ce a fost întrebat despre faptul că "multe primării din ţară au dat drumul angajărilor, începând cu luna septembrie", după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe pachetul fiscal şi pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare. "Îmi pare rău, cred că avem informaţii diferite. Avem Ordonanţa 34, care interzice acest lucru. Dacă s-au făcut transferuri, masa de ...
Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, dată de la care toate pensiile se măresc cu 13,8 la sută, conform legii, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu. "La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8 la sută, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie. (...) Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de ...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, a informat Administraţia Prezidenţială. Judecătorii CCR au respins, pe 18 octombrie, ca neîntemeiată, sesizarea USR, Forţei Dreptei, semnată şi de către deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care atunci erau la PNL, pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspund ...

Venitul minim garantat se transformă

Joi, 26 Octombrie 2023 09:12 | Publicat în ECONOMIE
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați a organizat marți, 24 octombrie, cu sprijinul Prefecturii, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI). A fost o întâlnire de informare cu reprezentanții UAT-urilor din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia directorul AJPIS Galați, Răzvan Avram, a prezentat ma ...

Siguranța copiilor noștri nu este negociabilă!

Marți, 24 Octombrie 2023 16:53 | Publicat în Regional
Mediul online devine din ce în ce mai periculos pentru copii! Navigarea nesupravegheată a copiilor în online a dus, nu de puține ori, la manifestarea unor acte de agresiune, de șantaj sau chiar de racolare din partea agresorilor virtuali, cu urmări grave asupra sănătății psihice si a integrității corporale a victimelor.  Pentru a crea un cadru legal care să permită și să furnizeze instrumentele juste de protecție a integrității minorilor, doamna Nicoleta Pauliuc, senator PN ...
Pagina 2 din 3