Nea Mihai (era să zic nea Ion) îşi drege glasul şi începe de unde a rămas: "Cum spuneam adineaori, Ion mă ia-n Râpa Fasolei, cam la amiaza zilei dinaintea nopţii de plecare. Ajungem destul de repede, deşi nu-i grabă, iar satul Adam e aproape de astă pădure. Umbra măreţiei şi măreţia umbrei ne cuceresc şi ne cotrobăie şi ne provoacă la fleacuri şi lenevie. Afară-i August, 15 August, sărbătoare cu Maria, despre Maria. Afară-i căldură din aceea, ştii de care, da? Care ...
Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică, nu te opri-n timpul poeziei! mergi până la capătul ei! şi ai să vezi ce minunată-i întoarcerea! sunt frumoase, sunt simple şi frumoase gândurile tal ...
"Eu...nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate suport ...
Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali.Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale şi ver ...
"Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după himere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumarul la poartă! ...
Grădiniţa Nr. 30 şi Fundaţia ”Familia”, împreună pentru mamele în situații dificile
Vineri, 08 Martie 2024 18:15 | Publicat în SOCIETATE
Ziua Femeii și a Mamei se sărbătorește în toată țara, în fiecare familie, însă sunt și femei care nu se află în centrul atenției pe 8 martie
Cine sunt acestea? Femei aflate în situații-limită, agresate de către soți, mame care își păzesc, pline de speranță, copilașii încercând cu greu să depășească traumele prin care au trecut. Dramele femeilor, teroarea la care au fost supuse, au fost alinate joi, la Galaţi, de niște copii și părinți cu inimi mari. Grădini ...
Omagiu mamei, de la mic la mare, la Şcoala Nr. 16. Activități practice dedicate Zilei de 8 Martie. (FOTO și VIDEO)
Vineri, 08 Martie 2024 18:06 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevi, profesori, părinți și bunici s-au adunat, vineri, în sălile de clasă de la Școala Gimnazială Nr. 16 Galați, pentru a aduce, prin activitățile derulate, un elogiu celei mai dragi ființe, mama. Astfel, la activități au participat și instructoarele educative din cadrul Asociației Multifuncționale Filantropice "Sf. Spiridon", care au realizat obiecte decorative specifice momentului împreună cu elevii, mari și mici, în cinstea „mamei” și a zilei de 8 martie.
Preșc ...
Fetița ucisă trăia într-o familie ”grijulie și iubitoare”
Joi, 01 Februarie 2024 21:00 | Publicat în EVENIMENT
Detalii șocante în cazul femeii care și-a torturat fiica până la moarte
Este concluzia generală pe care au exprimat-o autoritățile la 24 de ore după ce a ieșit la iveală cumplita crimă, în care o gălățeancă cu probleme psihice și-a omorât cu bestialitate fiica în vârstă de nouă ani. În mod excepțional, un incident violent care a vizat-o pe sora mai mică a fetiței ucise, petrecut anul trecut, s-a soldat cu o anchetă și chiar un dosar penal în care mama, acum ucigaș ...
Mai bine fată bătrână decât măritată cu "băiatu’ mamei"
Joi, 25 Ianuarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Mămoșii. "E o a doua mamă, dar pe principiul «mai răruț că-i mai drăguț»", mărturisea, la Știrile Kanal D, o tânără despre relația cu mama partenerului ei. Știrea era despre mamele de băieți care rămân superprotectoare și după ce fiul a depășit adolescența. Multe dintre aceste mame intervin în relația de cuplu a feciorului, își dau cu părerea, ba chiar ajung să decidă ce femeie ar trebui să aleagă fiul. În fond, "Știe mama ce-i mai bine pentru puiul ei!". ...
Nu-i aproape. Ţi se pare departe? Ţi se pare sau nu ţi se pare, dar poţi fi sigur că tocmai acolo trebuie să ajungem. N-avem încotro. Şi, chiar dacă am avea încotro, loc mai sigur decât acesta nu există nicăieri. Nu am auzit să existe vrun loc mai sigur decât acesta, dar să nu se intereseze nimeni de el, să nu ademenească pe nimeni, să nu fie cumpărat de cei bogaţi, ori să nu fie râvnit de cei săraci. Ăsta, despre care-ţi vorbesc, e gratis. Ai sau n-ai parale, nu te doa ...